Valoarea totală tranzacţionată la BVB s-a ridicat în săptămâna 11 – 17 aprilie la 185,65 milioane de lei. Tranzacţiile cu produse structurate s-au cifrat la 8,57 milioane de lei, cele cu obligaţiuni la 21,37 milioane de lei, iar cele cu unităţi de fond la 0,03 milioane de lei. 

"Piaţa locală încheie săptămâna cu variaţii negative, contrar aprecierilor semnificative de pe pieţele europene importante. Cea mai mică scădere s-a înregistrat pe indicele ROTX, de 0,21%, indicele fiind ajutat de avansul titlurilor Erste cu 3,17% în această săptămână. La polul opus s-a aflat indicele BETPlus, care a pierdut 1,14% din valoare', arată analiza Puls Capital. 

Cele mai importante schimburi au fost realizate pe titlurile Fondului Proprietatea (FP) – 36,3 milioane lei, BRD-SG (BRD) – 21 milioane de lei, Transgaz (TGN) – 20,01 milioane de lei, Banca Transilvania (TLV) – 19,36 milioane de lei, OMV Petrom (SNP) – 17,99 milioane lei. 

În piaţa deal s-au efectuat schimburi în valoare de 24,87 milioane de lei. 

În săptămâna 11 – 17 aprilie, 27 de titluri au avut evoluţii pozitive, 16 au înregistrat evoluţii stabile şi 32 au consemnat evoluţii negative. 

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat pe acţiunile SIF Hoteluri (CAOR), care au urcat cu 14,83%, Oil Terminal (OIL) cu 6,18%, şi Ropharma (RPH) – 4,84%. Pe de altă parte, cea mai mare scădere s-a înregistrat pe titlurile Turbomecanica (TMB), de 22,33%, aceasta fiind urmată de cele consemnate pe titlurile Retrasib (RTRA) – 14,59% şi Electroaparataj (ELJ) – de 12,36%. AGERPRES