Exprimat în moneda europeană, nivelul activelor nete la finele lunii raportate a fost de 1,5 miliarde de euro, cu 1,1% sub nivelul atins la finele lunii anterioare.
"Urmărind evoluţia activelor nete în luna raportată, se observă că doar SIF Muntenia, cu 0,76%, înregistrează creştere, în timp ce celelalte patru SIF-uri înregistrează diminuări de active nete astfel: SIF Moldova - 2,8%, SIF Transilvania - 2%, SIF Oltenia - 1,8% şi SIF Banat Crişana - 0,05%. Pe ansamblul celor opt luni din acest an, doar SIF Moldova, cu 3,9%, SIF Oltenia, cu 1,6%, înregistrează creşteri de activ", se spune în comunicat.
AAF precizează că în privinţa evoluţiei preţurilor de închidere se poate constata că la finele lunii august, comparativ cu luna anterioară, doar SIF Banat-Crişana, cu 1,78%, şi SIF Moldova, cu 8,33%, înregistrează aprecieri ale preţurilor de închidere. La celelalte trei SIF-uri, evoluţia a fost una negativă, deprecierile situându-se în intervalul 0,24% la SIF Muntenia şi până la 8,44% la SIF Transilvania.
Pe ansamblul anului 2014, însă, cu excepţia SIF Moldova, care înregistrează o creştere cu 1,7%, celelalte SIF-uri continuă să înregistreze corecţii ale preţurilor de închidere, pornind de la -2,7% la SIF Banat-Crişana şi până la -12,2% la SIF Transilvania.
"Analizând în structură activele, se poate observa că, în luna raportată, pe ansamblul SIF-urilor, investiţiile pe termen scurt au înregistrat o uşoară apreciere cu 0,5%. Ponderea acţiunilor cotate din categoria celor înregistrate în total investiţii pe termen scurt pe ansamblul SIF era la finele lunii raportate de 89,9% (90,1% anterior), iar ponderea acestor acţiuni în total active SIF a urcat până la 62% faţă de 61,1% la finele lunii anterioare. Ponderea investiţiilor pe termen scurt în total active ajunge la 69% (67,8% anterior) la finele lunii august", se arată în comunicat.
Potrivit AAF, pe fiecare SIF, evoluţia investiţiilor financiare pe termen scurt în luna raportată, comparativ cu luna anterioară, se prezintă astfel: 3,9% la SIF Banat-Crişana, 1,6% la SIF Moldova, -0,8% la SIF Transilvania, 0,6% la SIF Muntenia şi -3,3% la SIF Oltenia.
-
Brandul american Michael Kors şi-a închis primul magazin ...
-
La fiecare zece minute, un client din România cumpără un ...
-
Bătăi de cap pentru antreprenori: Cifrele BNR și FMI pentru ...
-
-
Magazinele H&M caută angajaţi pentru magazinele din toată ...
-
-
-
Factură umflată la energia verde. Zeci de fabrici scutite de ...
-
-
-
Saxo Bank: Trei motive pentru care obligațiunile de Trezorerie ...
-
-
-
Lumea este sufocată de datorii. Tot PIB-ul Chinei, împrumutat ...
-
“Verde” pentru noul stadion Rapid de 27 de milioane de euro ...
-
Compania din Giurgiu care este unică în Europa. Produsele ...
-
Industria secretă din timpul regimului comunist. România era ...
-
Râurile din România unde găsești AUR doar plimbându-te pe ...