Ziua Satului Românesc a primit undă verde. Klaus Iohannis și-a dat acordul
Azi, președintele Klaus Iohannis a semnat legea privind instituirea Zilei Satului Românesc în ultima duminică a lunii septembrie.
„Se instituie Ziua Satului Românesc în ultima duminică a lunii septembrie. Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autorităţile administraţiei publice centrale, locale, de către celelalte instituţii ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea şi participarea la programe şi manifestări cu caracter cultural, social şi ştiinţific în scopul de a aprecia şi a promova satul românesc”, prevede actul normativ.
De unde se iau fonduri pentru Ziua Satului Românesc
Fondurile necesare pot fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităţilor publice centrale ori ale instituţiilor publice în limita alocaţiilor bugetare aprobate.
Legea a venit din partea PNL
Legea privind instituirea Zilei Satului Românesc a fost iniţiată de deputatul PNL Florin Roman. Potrivit expunerii de motive, „Ziua Satului Românesc trebuie să fie o adevărată sărbătoare naţională a valorilor perene ale României, cu expoziţii, târguri tematice, conferinţe şi seminarii pe tema conservării, promovării şi dezvoltării străbunelor noastre aşezări rurale”.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





