"Capacitatea de despăgubire disponibilă membrilor UNSAR, prin protecţiile de reasigurare cumpărate pentru 2015, se ridică la peste 1,45 miliarde euro, cu aproape 60% peste simularea efectelor unui cutremur precum cel din 1977", susţine preşedintele UNSAR. 

Potrivit unei evaluări a sectorului de asigurări din România, la care au participat 13 societăţi de asigurare (reprezentând peste 80% din piaţa de asigurări), unele societăţi de asigurare din România trebuie să acţioneze rapid în vederea consolidării poziţiilor financiare şi a solvabilităţii, în condiţiile în care deficitul de capital agregat este de 1,6 miliarde de lei şi este concentrat la patru societăţi. Cele patru societăţi de asigurări cu deficit de capital agregat sunt Astra Asigurări, Carpatica Asig, Euroins şi EximAsig. 

"Capacitatea de despăgubire disponibilă membrilor UNSAR, prin protecţiile de reasigurare cumpărate – CAT XL pentru 2015, se ridică la peste 1,45 miliarde de euro, cu aproape 60% peste simularea efectelor unui cutremur precum cel din 1977 pentru proprietăţile asigurate astăzi în România, estimată la 909 milioane de euro, conform analizei realizată de AON Benfield, cel mai mare broker de reasigurare din lume, recunoscut ca expert în plasamentul riscurilor catastrofale", a menţionat preşedintele UNSAR. 

Potrivit acestuia, "chiar şi într-un scenariu de severitate dusă la extrem – care, repetăm, combină apariţia unei catastrofe de tip cutremur major cu incapacitatea de plată a reasigurătorilor, fără a ţine cont de ratingurile acestora – atenţie, toţi în acelaşi timp – cu inflaţia daunelor şi creşterea pretenţiilor pentru sume aflate în litigiu -, cei mai mulţi dintre asigurători vor fi în măsură să plătească daunele asumate, cu preţul diminuării ratei de solvabilitate". 

"În ipoteza improbabilă dată de scenariile extreme luate în calcul – faptul că marja de solvabilitate este afectată, nu echivalează cu a nu putea plăti obligaţiile de despăgubire. De altfel, situaţii în care cerinţa de capital de solvabilitate a scăzut sub nivelul cerut de regimul Solvabilitate II pot apărea şi pentru scenarii mult mai puţin severe, situaţii ce s-au înregistrat şi în cazul altor teste de stres realizate în ţări cu economii mature. Acest lucru nu înseamnă că respectivele societăţi nu sunt în măsură să-şi respecte obligaţiile", a mai spus Remi Vrignaud. 

Acesta a subliniat că UNSAR consideră neconformă cu realitatea afirmaţia cum că "nici un asigurător (mai puţin o companie care practică exclusiv asigurări de viaţă) nu ar fi putut să plătească despăgubirile în caz de cutremur major". 

Preşedintele UNSAR susţine că societăţile de asigurare membre UNSAR care, de evaluare a activelor şi pasivelor (BSR – Balance Sheet Review), au îndeplinit cerinţele minime de solvabilitate, respectă toate normele în vigoare, inclusiv norma 12/2012 privind autorizarea şi desfăşurarea activităţii de subscriere şi cedare în reasigurare a riscurilor de catastrofă naturală), astfel încât au capacitatea de a-şi onora în orice moment obligaţiile faţă de asiguraţi.  

"Se poate observa că, doar prin respectarea normelor în vigoare, resursele financiare ale asigurătorilor sunt realizate având în vedere posibilitatea producerii unui risc de cutremur cu o magnitudine cel puţin de dimensiunea celui din 1977", a mai spus Remi Vrignaud. 

Acesta a adăugat că, "dincolo de eventuale vulnerabilităţi punctuale", cele mai multe dintre ele cunoscute şi înainte de publicarea rezultatelor la testul de stres, sistemul asigurărilor private din România este unul funcţional şi poate face faţă obligaţiilor de plată asumate aferente expunerilor la riscuri catastrofice severe. 

"UNSAR consideră că realizarea unui astfel de test de stres este un exerciţiu util, deoarece dovedeşte încă o dată că riscul de cutremur este unul dintre riscurile virulente care pot afecta atât asiguraţii cât şi asigurătorii", a mai spus Remi Vrignaud. 

UNSAR reprezintă 26 de companii de profil, care deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. 

AGERPRES