Cele mai noi date privind starea vremii de la specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Prognoza meteo ANM! Cum va fi vremea marţi, 1 februarie?

La începutul lunii februarie, temperaturile continuă să se menţină peste media acestei perioade, transmite ANM. Astfel, astăzi, 1 februarie, valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale specifice începutului de februarie în regiunile de sud-est ale ţării, iar în restul zonelor vor fi apropiate de acestea.

Cerul va avea înnorări, iar la munte, local, va ninge. Se vor înregistra precipitaţii mai ales sub formã de ninsoare în vestul, nordul, centrul ţării şi mixte în celelalte regiuni. Vor fi şi condiţii de polei, însă cu totul izolat.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

Mercurul din termometre va urca până la 0…8 grade Celsius, în timp ce temperaturile minime se vor situa între -9 şi 1 grad Celsius.

Prognoza meteo ANM pentru ziua de marţi în Capitală

Marţi, 1 februarie, în Bucureşti, vremea va fi în general închisă, cu condiţii pentru precipitaţii slabe mixte în timpul serii şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat.

Termometrele vor indica cel mult 5 grade Celsius, iar temperaturile minime se vor situa în intervalul de -2…0 grade Celsius, transmite romaniatv.net.

Prognoza meteo ANM! Cum va fi vremea miercuri, 2 februarie?

Cum va fi vremea miercuri, 2 februarie? Prognoza meteo ANM indică o vreme în general închisă în vestul, centrul şi nordul ţării, unde temporar vor fi precipitaţii slabe, mixte în Banat şi Crişana şi mai ales ninsori în Maramureş, Transilvania şi Moldova. La munte se vor înregistra ninsori.

Celelalte zone din ţară vor avea parte de cer variabil, cu nebulozitate şi precipitaţii mixte ce se vor semnala în prima parte a intervalului, în extremitatea de sud-est. Vor exista şi condiţii pentru formarea poleiului, însă doar izolat.

Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări în zona de munte, mai ales pe creste. Mercurul din termometre va indica cel mult -2…6 grade Celsius în timpul zilei, iar noaptea temperaturile vor coborî până la -9…1 grad. Pe alocuri se va forma ceaţă, mai transmit specialiştii.

Prognoza meteo ANM pentru ziua de miercuri în Bucureşti

Miercuri, în Capitală, cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului. Şansele de ploaie sunt însă reduse. Vântul va sufla slab şi moderat miercuri în Bucureşti.

Temperaturile maxime se vor situa între 3 şi 5 grade Celsius, iar cele minime vor scădea sub pragul îngheţului, între -4 şi -2 grade, mai indică prognoza meteo pentru ziua de mâine.