REMAT Braşov, cel mai mare centru de colectare din judeţ, a primit 16 vouchere care s-au epuizat luni în mai puţin de trei ore, au precizat pentru AGERPRES reprezentanţi ai REMAT.

Peste 100 de rable, în mare parte Dacii, au fost aduse de proprietari în faţa REMAT încă de la sfârşitul lunii martie, în speranţa că proprietarii vor primi un voucher. Maşinile au fost numerotate cu spray pe parbriz sau pe portieră, în ordinea în care proprietarul a ajuns cu acestea în faţa REMAT. Unii proprietari au stat de pază în timpul nopţilor, ca să nu li se fure maşinile, iar alţii au plătit ca să li se păzească maşinile.

Luni, primii 16 proprietari au primit voucherele, restul s-au arătat nemulţumiţi că nu au reuşit să scape de maşini, având în vedere că cea mai mare parte a rablelor aduse pentru a fi casate nu mai pot fi folosite. AGERPRES