Google și Facebook fac bani frumoși din conținutul autorilor și editorilor de presă, însă acest lucru s-ar putea schimba de mâine când eurodeputați vor vota acordul provizoriu la care s-a ajuns în luna februarie asupra noilor reguli privind drepturile de autor pe internet. Parlamentul și statele membre au negoiat mai bine de trei ani acest acord iar noile reguli oferă posibilitatea autorilor şi editorilor de presă de a negocia drepturile de autor cu platforme de internet precum YouTube şi agregatori de ştiri ca Google News sau Facebook

De asemenea, au fost introduse mai multe garanţii pentru a se asigura că internetul rămâne un spaţiu caracterizat de libertatea de expresie.

Google, în vizorul CE

Gigantul american Google nu are o relație prea bună cu autoritățile europene, încasând de-a lungul anilor amenzi de miliarde de dolari. Cea mai recentă amendă a fost dată săptămâna trecută.
” Comisia a amendat Google cu 1,49 miliarde de euro pentru utilizarea abuzivă ilegală a poziţiei sale dominante pe piaţa serviciilor de intermediere în materie de anunţuri publicitare asociate cu căutările online. Google şi-a consolidat poziţia dominantă în materie de anunţuri publicitare asociate cu căutările online şi s-a protejat împotriva presiunii concurenţiale, prin impunerea unor restricţii contractuale anticoncurenţiale pe site-urile internet ale terţilor. Acest lucru este ilegal din punctul de vedere al normelor antitrust ale Uniunii Europene. Comportamentul abuziv a durat peste zece ani şi a împiedicat alte societăţi să concureze pe baza meritelor şi să inoveze. În acelaşi timp, acest comportament a împiedicat consumatorii să se bucure de avantajele concurenţei”, a declarat comisarul european responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Margrethe Vestager.

Te-ar putea interesa și: