Anunțul a venit în contextul în care Statele Unite ale Americii acuză autoritățile din Africa de Sud de faptul că a furnizat armament Moscovei.

Kremlinul nu menţionează acuzaţiile ale Washingtonului

Kremlinul a transmis într-un comunicat că cei doi lideri „şi-au exprimat voinţa de a accentua din nou relaţii reciproc avantajoase în diverse domenii”.

Totuși, Kremlinul nu menţionează acuzaţiile ale Washingtonului cu privire la o furnizare de armament, conform AFP.

Ambasadorul Statelor Unite în Africa de Sud a acuzat joi Pretoria de faptul că a furnizat o susţinere militară Rusiei, în pofida faptului că susţine că este neutră faţă de Războiul rus din Ucraina.

Ambasadorul SUA în Africa de Sud a acuzat această țară că furnizează arme Rusiei

Ambasadorul SUA în Africa de Sud a acuzat această țară că furnizează arme Rusiei, în ciuda neutralității sale declarate în războiul din Ucraina. Reuben Brigety a afirmat că o navă rusă a fost încărcată cu muniție și arme în Cape Town în decembrie anul trecut.

În contextul acuzațiilor, biroul președintelui sud-africat Cyril Ramaphosa s-a declarat dezamăgit de aceste afirmații și a precizat că nu au fost furnizate dovezi care să le susțină.

Ambasadorul american a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă la Pretoria, că Washingtonul este îngrijorat de poziția declarată de nealiniere a țării în legătură cu conflictul. El s-a referit la andocarea unei nave de marfă în baza navală Simon’s Town între 6 și 8 decembrie anul trecut, care, a fost „sigur” încărcată cu arme și muniții „ce se îndreptau spre Rusia”.

Prezența navei, Lady R, a părut bizară la momentul respectiv și a ridicat întrebări din partea unor politicieni locali.

„Înarmarea rușilor este extrem de gravă și nu considerăm că această problemă este rezolvată”, a declarat Brigety, într-o acuzație care pare să îi fi luat prin surprindere pe oficialii sud-africani.

În urma acestor acuzații, guvernul sud-african a anunțat înființarea unei comisii de anchetă independente conduse de un judecător pensionat, a declarat un purtător de cuvânt al biroului președintelui.

SUA critică de luni de zile relația confortabilă pe care Africa de Sud o are în continuare cu Rusia. De asemenea, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la participarea Africii de Sud la exerciții militare cu Rusia și China în timpul aniversării invaziei Ucrainei. Exercițiile navale au avut loc timp de 10 zile în februarie și au fost criticate de figuri din opoziție ca fiind o aprobare a invaziei rusești.