Vladimir Putin a luat marea decizie! Nimeni nu se aștepta la asta. A semnat chiar acum
Sursă: Kremlin.ru
Vladimir Putin a dat ordinul. Președintele Rusiei a semnat decretul privind promulgarea unei legi extrem de importante, care vizează direct populația țării. Ce decizie s-a luat? Întreaga Rusie se cutremură din temelii.
Vladimir Putin a dat ordinul. Liderul de la Moscova a semnat joi decretul pentru promulgarea unei legi importante. Este vorba despre legea care prevede pedepse grele cu închisoarea pentru instigare la acţiuni împotriva securităţii Rusiei.
Menționăm faptul că promulgarea acestei legi vine într-un moment în care Moscova reprimă toate vocile ce se opun ofensivei sale militare în Ucraina, notează AFP.
Astfel, conform noilor dispoziții care au fost făcute publice pe portalul cu legile semnate de președintele Vladimir Putin, indivizii care îndeamnă public la acțiuni împotriva securităţii Rusiei vor fi de acum încolo pedepsite cu închisoare.
Pedepsele pe care aceștia le riscă sunt cuprinse între doi şi patru ani de închisoare. Pe de altă parte, sunt cazuri în care pedeapsa poate ajunge chiar și la cinci ani de închisoare, în momentul în care unele îndemnuri sunt difuzate de mass-media, arată AFP.
Vladimir Putin a promulgat o nouă lege
De asemenea, există și o pedeapsă mai mare, de șapte ani de închisoare pentru întemeierea unui grup organizat, arată legea semnată de Vladimir Putin.
Documentul promulgat de liderul de la Moscova mai prevede și un text care înăspreşte restricţiile impuse indivizilor şi organizaţiilor desemnate drept „agenţi ai străinătăţii”, sintagmă utilizată pentru a-i reprima pe criticii Kremlinului.
Totodată, legea mai prevede și o altă pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru indivizii care participă la un conflict într-o ţară străină contravenind intereselor Rusiei.
Tot în cursul zilei de joi, liderul de la Moscova a mai semnat și un alt decret care prevede acordarea de amenzi, dar și pedepse de până la șapte ani de închisoare pentru orice persoană care deţine secrete de stat şi care se deplasează în străinătate fără autorizare prealabilă.
Menționăm faptul că toate aceste texte fac parte dintr-un pachet de dispoziţii adoptate în ultimele săptămâni de Parlamentul rus şi cărora le lipsea doar semnătura şefului statului pentru a putea intra în vigoare.
Rusia a înăsprit legile
De la debutul războiul din Ucraina și până în prezent, Rusia a impus mai multe legi și totodată a blocat mass-media independentă, dar și rețelele de socializare, având în vedere escaladarea situației.
Astfel, la momentul actual, conform legii, orice formă de critică care subminează imaginea armatei ruse, se pedepsește cu închisoarea. Mai multe persoane au fost deja încarcerate pentru astfel de motive și își așteaptă sentința.
Cel mai recent eveniment de acest timp este cel al parlamentarului municipal moscovit, Aleksei Gorinov,care a fost condamnat la rândul său la şapte ani de închisoare pentru că a denunţat războiul declanșat de Rusia în Ucraina.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




