Generalul Kochavi s-a întâlnit la Washington cu oficialităţi din cadrul Casei Albe şi de la Departamentul de Stat, precum şi cu reprezentanţi ai serviciilor de contrainformaţii militare americane şi ai CIA.

Potrivit unor surse oficiale israeliene de rang înalt, discuţiile la Washington s-au axat pe problema iraniană, fiind examinate progrese ale programului nuclear al Iranului şi stadiul negocierilor în acest dosar între Teheran şi grupul celor şase mari puteri (G5+1: China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, SUA plus Germania, n.r.).

Dosarul iranian, criza din Siria şi situaţia în Liban sunt principalele probleme ale discuţiilor pe care generalul israelian le-a purtat la New York cu ambasadori ai celor cinci state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU.

Potrivit unui diplomat european la ONU, Aviv Kochavi a indicat cu această ocazie o schimbare de poziţie a serviciilor secrete israeliene privind situaţia în Siria: Israelul consideră că menţinerea în funcţie a preşedintelui sirian Bashar al-Assad nu ar mai servi intereselor statului evreu, aşa cum acesta credea până acum.

Şeful serviciilor de contrainformaţii militare israeliene a avertizat şi în legătură cu ascesiunea Hezbollah în Liban, opinând că această situaţie accentuată de criza siriană sporeşte riscul unei escalade regionale.

Generalul israelian a efectuat o vizită similară în SUA în urmă cu un an, când i-a avertizat pe membrii Consiliului de Securitate al ONU că arme sofisticate ale armatei siriene ar putea cădea în mâinile Hezbollah.
Sursa: Agerpres