Premierul Viorica Dăncilă a anunțat decizia privind remanierea: înlocuirea lui Carmen Dan cu senatorul PSD Nicolae Moga și lui Teodor Meleșcanu cu fosta europarlamentară PNL Ramona Mănescu.

„Am supus atenției CEX varianta susținerii unui candiat din ALDE, Tăriceanu. La vot a reieșit faptul că PSD își dorește candidat propriu și vom avea discuții pentru susținerea lui de către ALDE și Pro România”, a spus Dăncilă.

Ea a spus că a explicat celor din PSD că există două portofolii de vicepremier la care trebuie să facem nominalizări și că au fost evaluate încă 6 ministere.

„Am propus schimbarea doameni Carmen Dan cu senatorul Nicolae Moga. Am luat act de dorința ALDE de schimbare la Externe. Am propus pentru funcția de vicepremier pe parteneriate strategice pe Mihai Fifor. Pentru vicepremier pe probleme economice interimatul se finalizează la jumătatea lunii august, vom avea atunci o nouă discuție, ca și despre evaluarea restului ministerelor”, a spus Dăncilă.

Ea a negat acuzația că i-ar fi schimbat pe miniștrii de la MAI și MAE ca urmare a solicitării președintelui Iohannis.

„Dacă era să mergem după această gândire, nu aș mai fi avut atâtea blocaje la președinte, nu mai aveam nevoie să modific candidații. Nu am luat această decizie pentru că așa vrea Iohannis, ci pentru că așa cred eu că acest guvern va avea mai multă credibilitate. Noi suntem în luptă cu președintele Iohannis pentru prezidențiale. Dacă îmi asum ca președinte al PSD, nu trebuie să fac jocul adversarului în campanie. Aceste lucruri sunt total neadevărate”, a punctat Dăncilă.

Întrebată de ce i-a remaniat, Dăncilă a susținut că argumentele sunt legate de percepția publică a Ministerului de Interne.

„Eu cred că aici trebuie să avem o schimbare pentru un lucru mult mai bun în minister”, a continuat premierul.

Te-ar putea interesa și: