Judetul, Botoșani, Cucorăni

Judetul, Botoșani, Cucorăni 🌪️ 29 mai 2020 Meteo NORD – EST

Posted by Meteoplus on Friday, 29 May 2020

Fenomenul apare cel mai adesea în țara noastră în lunile mai-iunie, iar în ultimii ani numărul și intensitatea acestora a crescut.

Modelele dezvoltate de climatologii americani arată că mișcarea aerului se modifică la nivel global, ceea ce va va avea ca efect, printre altele, un sezon de furtuni mai intense decât până acum. Anul trecut, un autocar în care se aflau 40 de persoane s-a răsturnat pe autostrada A2, în localitatea Brâncoveni, judeţul Călăraşi, după ce șoferul a mers spre o tornadă puternică ce avea loc în zonă.

Anul acesta, sezonul tornadelor a început mai târziu ca de obicei. Specialiştii români lucrează la o bază de date despre tornade, pentru a înţelege mai bine riscul asociat acestor fenomene meteorologice.

În Europa, prima tornadă din 2020 a avut loc în luna ianuarie. Aproape 200 de tornade au avut loc în România în ultimii 400 de ani. Cele mai multe au fost raportate după anul 2006, aproape o sută.