Poliția Română este mai dezbinată ca niciodată, mai ales în contextul ultimelor știri ce au avut ca subiecți oameni ai legii care au comis diferite infracțiuni. În haosul din Piața Victoriei, printre zgomote de vuvuzea, un polițist protesta legat cu lanțuri la picioare. Au fost reprezentanți ai armatei, pensionari, poliția penitenciarelor, Sindicatul Europol, etc.

Sindicaliștii din poliție au ieșit miercuri în Piața Victoriei pentru a protesta în fața Guvernului. Aceștia declară că nu vor ca salariile lor să fie mărite, ci doar ajustate cu rata inflației, simțindu-se discriminați de faptul că în justiție și în alte domenii această prevedere s-a aplicat. Totodată, liderii sindicali ridică problema noii generații de polițiști, care sunt mult mai slab pregătiți și în cazul unei misiuni pot întâmpina situații pe care nu o să le poată gestiona corespunzător. Motivele sunt diverse, de la lipsa antrenamentului, echipament slab în dotare, ore foarte puține de poligon, etc. Nu sunt mulțumiți de imaginea

În spatele acestui protest am întâlnit personaje preocupate de starea generală a poliției, de oameni care au întâmpinat aceleași greutăți precum noi toți: inflație, scumpiri generate de criza energetică, frustrări legate de guvernanți, de politicile adoptate în timp de pandemie, etc. Prostestul poliției nu o să se oprească în curând.

„Starea de spirit nu este una bună”


Bița Vasile este Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual de la Buzău. A ieșit în stradă alături de colegii săi pentru că se simt la rândul lor discriminați de faptul că în cazul Poliției Române nu s-au aplicat prevederile legii 153/2017. Totodată, polițiștii ne-au transmis că merg triști la locul de muncă, nu mai sunt entuziasmați de profesia pe care o au, iar un factor important ține de relația pe care o au cu superiorii lor, cu comandanții.

„Cel mai important lucru este ca polițistul să nu meargă la serviciu supărat. I-aș întreba pe domnii comandanți, care nu au făcut nimic în istoria Poliției Române, nu au luptat pentru oameni. Le place să vadă oamenii nemulțumiți la serviciu? Le place ca atunci când polițistul este trimis în misiune să plece supărat? Degeaba îi pregătim fizic, moral, suntem aproape pe ei… De multe ori când nu au ce le trebuie îi dotează sindicatul”, explică Bița Vasile pentru Capital.

Criză geopolitică și instabilitate în structurile de apărare

Protestul ale loc în contextul în care tema unui potențial conflict major în regiune este pe buzele majorității populației. Ștefan Teoroc este președintele Sindicatului Național al Polițiștilor de Penitenciare și a pus accent pe faptul că sindicatul său își dorește două lucruri.

„Cerințele sunt simple, două mari și late, pe care le revendicăm de aproape 1 an și jumătate. Legea cadru privind salarizarea a fost suspendată de guvernul Cîțu, iar mai nou suspendarea a continuat printr-o ordonanță de guvern a guvernului Ciucă. Cele două revendicări sunt: aplicarea legii cadru, nimic în plus, nicio creștere salarială nu este cerută, nu cerem decât aplicarea legii și indexarea pensiilor militare”, explică liderul sindical.

Acesta a pus accent și pe faptul că aproape de granițele noastre există riscul unui conflict major și că situația actuală nu este benefică pentru stabilitatea internă a României:

„Nu suntem absurzi, ne dăm seama că ne aflăm într-un context social-economic dar și geopolitic foarte complicat și delicat, dar guvernanții par impasibili. În momentul în care ai un context de acest gen te preocupi ca salariații din structura de apărare să nu fie în stradă pentru drepturi.

Cred că suntem singura țară NATO în care toate instituțiile publice din structura de apărare au salariații în stradă cerând aplicarea legii, nimic altceva. La fel de impasibili sunt și cu privire la creșterea prețurilor.

Se preocupă să suspende legi adoptate de Parlament, dar nu pot să suspende creșterea prețurilor”, explică Ștefan Teoroc, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor de Penitenciare.