Videanu: Scumpirea gazelor nu este capăt de ţară pentru o familie
Eventuala creştere a preţului gazelor şi a energiei termice nu va fi resimţită puternic la nivelul unei familii din România, este de părere prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu.
”Chiar dacă se va majora cu 5-6 procente, pe familie, ştiţi cât înseamnă acest lucru? Doi lei consumul la aragaz, iar pe gigacalorie este undeva la 5,7 lei pe familie. Cam asta este diferenţa dacă va creşte acest preţ”, a arătat Videanu.
El a menţionat că este decizia Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie, care va fundamenta acest lucru.
”Nu cred că este un capăt de ţară pentru o familie doi lei la consumul casnic de gaze”, a afirmat fostul ministru al Economiei, într-o emisiune televizată.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





