Victorie pentru Traian Băsescu. Decizia luată de judecătorii Tribunalului București
SURSA FOTO: Dreamstime
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a obținut câștig de cauză într-un proces de calomnie intentat deputatului PSD Radu Cristescu. Tribunalul București a decis că afirmațiile publice ale deputatului, care îl vizau pe Băsescu, sunt nelegitime și l-a obligat pe acesta la plata unor despăgubiri morale în valoare de 5.000 de euro, precum și la alte măsuri corective.
Procesul a fost inițiat de Traian Băsescu în urma unei serii de declarații publice și postări pe rețelele sociale în care Radu Cristescu a lansat acuzații grave împotriva fostului președinte. Trebuie menționat că decizia recentă nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare.
Traian Băsescu a câștigat procesul cu deputatul Radu Cristescu
Deputatul PSD a susținut, printre altele, că Băsescu ar fi scos bani din țară cu avioane private și că oameni de afaceri influenți și-ar fi cumpărat libertatea direct de la Cotroceni. Mai mult, Cristescu a făcut referiri repetate la trecutul lui Băsescu, utilizând numele conspirativ „Petrov” din perioada colaborării cu Securitatea. Unele dintre documentele pe care le-a prezentat în acest context au fost catalogate anterior drept falsuri de membrii Colegiului CNSAS.
„Constată caracterul ilicit al faptelor săvârşite de pârât în perioada mai 2019 – februarie 2024. Obligă pârâtul să şteargă de pe contul său de Facebook toate postările referitoare la reclamant a căror caracter ilicit a fost constatat. Obligă pârâtul să înceteze încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului şi îi interzice acestuia încălcarea acestor drepturi în viitor”, este scris în soluția Tribunalului București.

Instanța a dispus ștergerea tuturor postărilor incriminate
Tribunalul București a constatat caracterul ilicit al faptelor comise de Radu Cristescu între mai 2019 și februarie 2024. Instanța a dispus ștergerea tuturor postărilor incriminate de pe contul de Facebook al deputatului și i-a interzis acestuia să mai publice în viitor afirmații care încalcă drepturile nepatrimoniale ale lui Traian Băsescu. De asemenea, Cristescu trebuie să publice, pe cheltuiala sa, hotărârea judecătorească într-un cotidian național de largă circulație.
Partea financiară a hotărârii prevede plata a 5.000 de euro despăgubiri morale către fostul președinte, suma urmând să fie calculată la cursul BNR din ziua plății.
Traian Băsescu a declarat că nu are comentarii suplimentare de făcut, subliniind că hotărârea nu este definitivă. De cealaltă parte, Radu Cristescu a calificat decizia drept injustă și a anunțat că o va contesta. Deputatul a afirmat că nu intenționează să șteargă postările sau să plătească despăgubirile până la o decizie finală în instanță.
Cristescu a comentat că, în opinia sa, procesul a fost influențat de simpatii politice și a minimalizat impactul declarațiilor sale. El a susținut că rețelele sociale, precum Facebook, sunt platforme personale unde fiecare utilizator ar trebui să aibă libertatea de a posta ce dorește. Într-un ton ironic, deputatul a adăugat că, în cazul în care va fi obligat să achite despăgubirile, va folosi banii pentru a cumpăra medicamente pentru fostul președinte.
„Aștept motivarea, hotărârea nu este definitivă… Probabil că a avut noroc, o fi găsit vreo doi judecători miloși sau pe care i-o fi numit el, mai știi? În soluție scrie că trebuie să șterg postările și să-i dau 5.000 de euro. Voi șterge postările doar după ce hotărârea rămâne definitivă. Poate n-o să mai aibă noroc de judecători care să aibă nostalgii băsiste sau coldiste. Voi face apel.
Cred că am vreo 15 postări cu el și despre el. Vă spun sincer că nu m-a preocupat foarte mult subiectul (n.red. procesul)… Până la urmă, Facebook-ul este o chestie intimă, fiecare poate să posteze ce vrea acolo, la fel cum e și TikTok-ul. Dacă pe el l-a deranjat niște postări pe Facebook, ce pot să spun… Probabil că se bucură că trebuie să-i dau 5.000 de euro, dar n-o să-i vadă, pentru că nu va câștiga. De banii ăia îi cumpăr medicamente și i le las la ușă. România este în situația asta din cauza celor pe care el i-a promovat”, a declarat Radu Cristescu pentru Fanatik.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



