Mnistrul Agriculturii, Petre Daea, a explicat, luni seara, care este stadiul subvențiilor acordate pentru fermieri. Acordarea acestora a început la data de 16 octombrie, fiind programate să ajungă la 866.000 de fermieri.

„Astăzi, la ora când noi discutăm, au plecat banii către 384.880 de fermieri, în valoare de 109.199.497,46 milioane euro. Sunt sume care au pornit pe flux, ajung la fermieri. (…) Am dat drumul la sumele mai mici, la fermierii mai mici, pentru că sunt situații grele afară. Datorită lipsei de apă în sol terenul se lucrează greu, trebuie executate mai multe treceri pe unitatea de suprafață, sunt cheltuieli suplimentare, într-un cuvânt, se cheltuie mai mult. Suntem în grafic.Până atunci vom plăti subvențiile la 450.000 de fermieri. (…) Cum spuneam, folosindu-mă de o metaforă a mea: este ca la fermoar – dinte cu dinte, ca să poți să tragi fermoarul. Totul este organizat. Totul este pus la punct, în așa fel încât să funcționeze acest mecanism cum a funcționat în România și cum este respectat de toți fermierii”, a declarat ministrul Daea, conform știripesurse

De asemenea, Petre Daea a subliniat că data la care banii ajung în contul fermierilor variază în funcție de instituția unde au aceștia contul bancar. 

„Este un traseu pe care trebuie să îl urmeze, procedural vorbind, sumele acestea de bani, ca să ajungă la fermieri, între timpul când noi am autorizat la plată și timpul în care intră în cont, durează cam două zile. Dacă ai cont la Trezorerie bani ajung mai repede, dacă ai la bănci ajung în două zile”, a mai spus Daea.