Anunțul momentului de la Pfizer-BioNTech. Începând de astăzi, 26 ianuarie, începe vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani. Compania Pfizer-BioNTech este prima care vine cu un vaccin autorizat, adaptat pentru imunizarea copiilor.

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat, în luna noiembrie 2021, utilizarea vaccinului Pfizer-BioNTech pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani. Această aprobare a fost dată la doar câteva luni distanță de la avizul favorabil acordat pentru administrarea aceluiași vaccin copiilor peste 12 ani.

Trebuie spus că vaccinurile anti-COVID au început să apară în urmă cu un an. Până ca acestea să fie autorizate, a fost o luptă aprigă între giganții farmaceutici din întreaga lume. Cei de la Pfizer-BioNTech au fost primii care au venit cu un vaccin autorizat. În spatele acestui vaccin se află doi cercetători din Germania, de origine turcă. Este vorba de Ugur Sahin și Ozlem Tureci, care au reușit să creeze, într-un timp record, un vaccin împotriva virusului. Au urmat apoi vaccinurile celor de la Moderna, Astrazeneca și Johnson & Johnson.

Cine se află în spatele vaccinului de la Pfizer

Trebuie subliniat că dezvoltarea unui vaccin durează între opt și zece ani. Cei doi turci au reușit în mai puțin de un an să aducă vaccinul lor în faza de aprobare în Statele Unite.

„Ugur mi-a spus că au început să lucreze chiar atunci când chinezii au publicat genomul virusului. Au început să adune componentele vaccinului și m-a întrebat, Kathrin, ai fi interesată?”, spune Kathrin Jansen, Șef pentru cercetare și dezvoltare a vaccinului la Pfizer.

Marele anunț a fost făcut de către Pfizer, însă pentru cercetătorii, Ugur Sahin și Ozlem Tureci, vaccinul anti-COVID a fost un vis devenit realitate. Cu fiecare val și tulpină apărută, cei de la Pfizer-BioNTech și-au dat seama că nu este suficientă doar imunizarea populației adulte. Astfel, au început studiile și pentru vaccinarea copiilor. Autorizarea vaccinului pentru copiii mai mari de 5 ani s-a bazat pe un studiu care a implicat 2.000 de copii și care a demonstrat că serul a fost eficient în proporție de 90,7% în prevenirea formelor simptomatice de COVID-19.

S-a dat startul la vaccinarea copiilor

Printre primele persoane care au fost vaccinate ca parte a studiului, se numără Marisol și Alejandra. Ele sunt surori gemene în vârstă de 9 ani. Chiar acestea au dezvăluit că a fost palpitant, dar și puțin stresant și înfricoșător pentru prima dată.

Începând de asdtăzi, în România, s-a dat startul la vaccinarea copiilor din categoria de vârstă 5-11 ani. În total, au fost puse la dispoziție 220 de centre pediatrice. Programarea se poate face în centrele de vaccinare regăsite în platforma națională cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinților sau a tutorilor legali. Vaccinarea se poate realiza și fără o programare prealabilă, prin prezentarea directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice.