România trăieşte pe împrumut, este îndatorată

Mircea Coșea, celebrul profesor universitar de la Academia de Studii Economice din București (ASE), este ferm convins că economia României nu se va putea dezvolta într-o „manieră sănătoasă” din cauza datoriei externe, a deficitului balanție comerciale și a deficitului contului curent.

„Avem trei elemente care ne doboară orice intenție de a dezvolta economia într-o manieră sănătoasă. Primul element este suma enormă pe care o plătim pentru acoperirea datoriei externe, cea făcută pe timpul perioadei Orban-Cîţu, când a fost ridicată la aproape 50%.

Avem deficitul balanţei comerciale, care a ajuns la un maxim istoric. Este foarte grav pentru că asta înseamnă că România trăieşte pe împrumut, este îndatorată, nu e capabilă să îşi acopere nici investiţiile, nici importurile.

Şi mai avem şi deficitul contului curent. Acum câteva zile ne-am împrumutat iarăşi pe 30 de ani, cu o dobândă mare, mai mare decât a Ungariei, spre exemplu. Toate lucrurile astea nu mă duc la concluzia că în 2023 ar exista elemente viabile care să ducă la scăderea inflaţiei”, a explicat, marți, Mircea Coşea în cadrul unui interviu acordat pentru DC News.

România se va confrunta cu probleme mari la începutul primăverii

Potrivit spuselor sale, în lunile martie-aprilie 2023, România se va confrunta cu „niște elemente destul de neplăcute”, ci anume: criza de lichiditate la nivelul populației, dificultate în dezvoltarea unor programe serioase de investiţii și creșterea șomajului.

„Vreau să adaug nişte elemente destul de neplăcute care vor apărea în lunile martie-aprilie, după părerea mea.

Criză de lichiditate la nivelul populaţiei. Vom avea o lipsă de bani. Ce au avut, românii au cheltuit, pe vacanţe, pe sărbători, etc. Lefurile şi pensiile nu au crescut la nivelul inflaţiei, deci consumul o să scadă, iar asta înseamnă o scădere pe ansamblu la nivelul economiei. Dar lucrurile se complică, pentru că acest consum va fi în scădere, dar se va baza tot pe import, mai ales la alimente şi produsele de folosinţă imediată.

Dificultate în dezvoltarea unor programe serioase de investiţii. Noi am pus carul înaintea boilor. Investiţiile cu care ne lăudăm că le vom face vor avea un impact negativ imediat prin înrăutăţirea balanţei comerciale. România nu mai are o producţie de bunuri de capital, deci tot ce înseamnă investiţii înseamnă bunuri de import. Bitum pentru şosele, feronerie, sticlă, etc. Nici aici nu vom avea o creştere importantă.

Creştere a şomajului. Nu la cifre foarte grave, dar faţă de şomajul foarte mic existent acum în România va exista o creştere. Mă bazez aici pe faptul că se preconizează că 30.000 de firme îşi vor înceta activitatea în primăvară, pentru că nu îşi pot achita facturile la energie. Asta înseamnă şomaj şi o agravare a situaţiei sociale”, a adăugat celebrul profesor de la ASE, potrivit sursei citate anterior.