Anunț despre pensiile din România

Așadar, Marcel Ciolacu a vorbit recent despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie. Premierul a subliniat că este „foarte posibil” ca un anunț oficial să vină până la sfârşitul anului.

Liderul social-democrat a vorbit și despre solicitările Comisiei Europene, punctând că acestea vizează închiderea inechităților din interiorul legii pensiilor.

„Este foarte posibil să venim cu o lege a pensiilor până la sfârşitul anului. Solicitarea Comisiei este de a închide cât mai mult din inechităţile din interiorul legii pensiilor. Niciodată Comisia nu ne-a cerut să mărim pensiile celor care au la pensie mai mult decât au avut în activitate”, a declarat Marcel Ciolacu.

De asemenea, premierul a oferit o altă veste bună. Potrivit social-democratului, pensiile mici „vor creşte cu certitudine”. Totodată, va exista „o abordare diferenţiată în funcţie de venit”.

„Va exista o abordare diferenţiată în funcţie de venit. Este normal să se întâmple acest lucru, nu i se ia nimănui niciun drept, este normal să ne învăţăm lecţia când s-au tăiat pensiile şi salariile în România, să venim cu altă abordare”, a conchis premierul.

Premierul a spus că nu dorește majorarea TVA-ului în România

În altă ordine de idei, Marcel Ciolacu a declarat vineri, la finalul vizitei la Bruxelles, că nu este de acord să crească TVA-ul peste 19%. Potrivit prim-ministrului, această măsură ar duce din nou la o creştere a inflaţiei şi la o scădere economică.

„Despre pachetul legislativ pe care o să mi-l asum în Parlamentul României, va avea cele trei paliere, ca cuprinde reforma administrativă, cu componente atât centrale cât şi locale, va cuprinde combaterea evaziunii fiscale, care în România cuprinde este estimată la 10% din PIB, în acest moment, şi de asemenea ajustările fiscale”, a spus premierul despre discuţiile cu liderii europeni.

Comisiile tehnice au rămas să discute anumite aspecte, ele urmând să continue la nivel tehnic şi săptămâna viitoare, a mai precizat Ciolacu. Acesta a declarat că există o flexibilitate în acest moment de a veni cu un nou plan în ceea ce priveşte deficitul. Astfel, o decizie va fi luată până la finalul anului. El a precizat că România nu poate veni anul acesta cu un deficit mai mare de 6,2 şi cu un deficit micşorat mai puţin de 0,5%.