Veste națională despre pensii! Milioane de români trebuie să știe imediat
Sursă: Dreamstime
Informație explozivă. Se dorește desființarea acestor pensii. USR trage un semnal de alarmă în acest sens și cere Guvernului să ia măsuri urgente. Milioane de români sunt vizați. Despre ce tip de pensii este vorba?
Informația momentului despre aceste pensii. Se dorește desființarea lor, iar USR cere măsuri urgente din partea Guvernului. Mai exact, este vorba despre proiectul de ordonanță de urgență care a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii.
Proiectul prevede mai multe modificări la Pilonul 2 de pensii, prin intermediul cărora, susține USR, se dorește desființarea acestuia prin ”gonirea administratorilor de pilon din România şi confiscarea banilor de către stat”.
Cătălin Drulă precizează că prin această ordonanță românii vor rămâne fără banii de pensie privată pe care i-au acumulat în ani de zile. Totodată, acesta adaugă că prin Pilonul 2, românii au șansa să aibă o pensie decentă, însă actualului Guvern nu îi pasă deloc și caută în continuare să modifice anumite aspecte.
Milioane de români riscă să rămână fără banii de pensii
„Guvernul cu epoleţi nu numai că îi sărăceşte pe români în plină criză energetică şi a preţurilor, dar vrea să le ia şi banii de pensie privată. Aici s-a ajuns cu «cel mai stabil, solid şi performant guvern din ultimii destul de mulţi ani», după cum îl lăuda mândru întâiul schior al ţării.
Desfiinţarea Pilonului 2 de pensii, încercată şi de Dragnea şi ai săi, cu singurul scop de a umple buzunarele partidului cu bani pentru viitoare sinecuri şi alte pensii speciale, e o nouă lovitură cinică pe care PSD şi PNL le-o dau românilor. Românii au o şansă la o pensie decentă prin Pilonul 2, dar Guvernului Ciucă nu îi pasă, din contră. Ce aşteptări putem avea de la un guvern care face miliarde de lei pe urma scumpirilor din energie, suportate tot de români?”, a afirmat Cătălin Drulă.
Marius Budăi, acuzat că i-ar fi minți pe români
Având în vedere efectele pe care desființarea Pilonul 2 le-ar avea asupra pensionarilor, USR face un apel către ministrul Muncii, Marius Budăi. Membrii partidului îi cer acestuia să declare public când a avut loc consultarea cu ASF privind modificările de la Pilonul 2, având în vedere faptul că în cursul zilei de marți, 23 august, Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică ordonanţa de urgenţă.
Totodată, la jumătate de oră distanță de la punerea în dezbatere publică a proiectului, ministrul Muncii a fost întrebat despre modificările preconizate la Pilonul 2 la un post de televiziune și a răspuns că vor avea loc discuții cu cei de la ASF.
„Vom avea discuţii. Trebuie să avem o consultare cu cei de la ASF”, spunea ministrul Muncii. În acest sens, USR îi solicită lui Marius Budăi să admită public că ar fi minţit.
În același timp, USR mai amintește și de dezvăluirile făcute de ministrul Economiei, Claudiu Năsui privind planurile Guvernului pentru Pilonul 2 de pensii, încă de săptămâna trecută.
Claudiu Năsui anunță finalul Pilonului 2 de pensii
Năsui preciza atunci că banii celor care au cotizat la Pilonul 2 sunt vizați de Guvern, iar miza nu sunt sumele acumulate acum și cele care vor veni în viitor. Totodată, el mai adăuga și că nu va mai exista Pilonul 2 de pensii, iar pensiile speciale vor continua să crească.
„Au negat, după care şi-au continuat planul ca şi cum nimic n-ar fi. E mare urgenţă vara asta! Trebuie să dea 35 de pagini de ordonanţă acum pe Pilonul 2. Nu mai poate fi amânat. Pe cine mai prostesc? Miza sunt banii pe care îi cotizaţi în fiecare lună la Pilonul 2. Banii dumneavoastră pe care îi vor ei.
Nu banii deja acumulaţi. Miza e ce mai vine pe viitor. Vor face încă o companie de stat ca să preia portofoliul fondurilor gonite. Ca să vă spună că banii dumneavoastră sunt acum în siguranţă la un nou Bancorex. La cum merg lucrurile, în 2024, nu vom mai avea Pilon 2, iar pensiile speciale vor fi mai mari ca niciodată”, a declarat Claudiu Năsui, conform sursei citate.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





