Ultima hotărâre a ITIA, în cazul unui jucător de tenis depistat pozitiv pentru canabis, a generat controverse ample.

Agenția, care a suspendat-o și pe Simona Halep pentru două încălcări ale programului anti-doping, este acum criticată aspru de un jucător de tenis din circuitul ATP.

Agenția care a suspendat-o pe Simona Halep, criticată dur de tenismeni

Thai-Son Kwiatkowski, jucător clasat pe locul 291 ATP, aduce acuzații serioase. Potrivit acestuia, ITIA își pierde timpul urmărind alte aspecte în loc să se concentreze asupra identificării sportivilor care folosesc substanțe dopante, care îmbunătățesc artificial performanțele sportive.

ITIA a anunțat o suspendare de doi ani pentru Casey Kania. Sportivul american, de altfel un ilustru anonim, a fost depistat pozitiv la canabis în timpul unui turneu desfășurat anul trecut. Iar Thai-Son Kwiatkowski a reacționat. Acesta a criticat agenția pentru modul în care gestionează situațiile, inclusiv pe cea care a afectat cariera Simonei Halep.

„Slavă Domnului că l-au prins pe acest tip neclasat pentru că a fumat iarbă. I-a oferit cu siguranță un avantaj față de competiție.

Mult mai important decât toți băieții din circuit care iau amfetamine. Sportul este în siguranță acum! #binecuvântat #sportcurat”, a postat el pe platforma X.

Casey Kania, suspendat de ITIA doi ani pentru că a fumat canabis

Conform celei mai recente declarații a ITIA, un jucător de tenis relativ necunoscut, Casey Kania, a fost suspendat doi ani, chiar dacă nu a folosit substanța interzisă pentru a-și îmbunătăți performanțele sportive.

„ITIA confirmă astăzi că tenismenul american Casey Kania a fost suspendat timp de doi ani în urma încălcării Programului anti-doping de tenis (TADP). La 10 august 2023, la un turneu ATP Challenger din Cary, Statele Unite ale Americii, Kania a furnizat o probă de urină în competiție, care conținea canabis (Carboxy-THC).

Canabisul este un canabinoid interzis în competiție conform secțiunii S8 a Listei interzise WADA. Kania, care a atins un clasament mondial de dublu de 1317 în august 2023, nu deținea o scutire de utilizare terapeutică (TUE) valabilă pentru substanță.

La 7 noiembrie 2023, în urma analizei de laborator a probei B, care a confirmat prezența canabisului, Kania a fost acuzată de săvârșirea unei încălcări a regulilor anti-doping (ADRV) în temeiul articolelor 2.1 și/sau 2.2 din TADP. ITIA a acceptat că Kania nu a încălcat în mod intenționat prevederile TADP, dar jucătorul nu a putut demonstra că nu a purtat nicio vină sau neglijență pentru încălcarea regulamentului.

Prin urmare, a fost impusă o perioadă de ineligibilitate de doi ani (mai degrabă decât o sancțiune de patru ani pentru o încălcare intenționată), așa cum se prevede în articolul 10.2.2 TADP. Ca atare, perioada de doi ani de ineligibilitate a lui Kania începe la 2 februarie 2024, data la care a fost emisă decizia, și se încheie la 1 februarie 2026. Rezultatele jucătorului, punctele și premiile în bani obținute la Cary Challenger și în evenimentele ulterioare sunt de asemenea anulate.

În conformitate cu articolul 10.14 TADP, în perioada de ineligibilitate, jucătorului i se interzice să joace, să antreneze sau să participe la orice eveniment de tenis autorizat sau sancționat de membrii ITIA (ATP, ITF, WTA, Tennis Australia, Federația Franceză de Tenis, Wimbledon și USTA)”, se arată în comunicatul ITIA.

Patrick Mouratoglou ar trebui judecat la fel ca Simona Halep

Simona Halep Patrick Mouratoglou
Patrick Mouratoglou şi Simona Halep / SURSA FOTO: Facebook, Simona Halep

Cazul Simonei Halep a stârnit nemulțumire printre numeroase voci din lumea tenisului. Românca a fost suspendată timp de 4 ani de către ITIA. Iar acest lucru a provocat indignare în comunitatea sportivă.

Există însă opinii că nu este corect ca doar sportivul să fie sancționat în astfel de situații. Unul dintre cei care susțin această idee este David Law, comentatorul de tenis de la BBC, în vârstă de 55 de ani.

El a cerut ca Patrick Mouratoglou să fie, de asemenea, sancționat. Solicitarea sa vine în contextul în care Patrick Mouratoglou și-a reluat colaborarea cu Holger Rune, în timp ce Simona Halep nu poate concura în niciun turneu.

„Poate a venit vremea ca atunci când jucătorii sunt testați pozitiv, antrenorii lor să fie puși în lumina reflectoarelor și să nu li se mai permită să antreneze, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Nu există astfel de reguli, Patrick poate continua să facă ce-i place, oricine îl poate angaja și nu se schimbă nimic.

Mie mi-ar fi rușine dacă aș fi într-o astfel de situație. Nu aș vrea să revin în lumina reflectoarelor până când situația ar fi rezolvată într-un mod satisfăcător”, a afirmat David Law.