Reducerea valorilor de pe etichete s-a regăsit în PIB. Consumul a crescut cu două cifre. Numai că PIB-ul făcut în bună parte din consum de benzină pe străzi, din mici şi bere de 1 mai şi, în general, din creşteri de vânzări la bunuri alimentare, nu va aduce şi bani pentru salarii mai mari. Vestea proastă e că acest PIB nu este încă sustenabil, a declarat, la conferința Capital, Adrian Vasilescu, consultantul de strategie la BNR.”România nu-și permite să nu mărească salariile. Problema, în cazul majorărilor anunțate în sectorul bugetar, care nu e deloc simplă, se va complica atunci când piața muncii va simți un imbold de corelare. Statul vine cu un program de măriri de salarii la bugetari, acolo unde sunt 1,3 milioane de salariați. Indiscutabil această mărire va avea un efect asupra sectorului privat”, a declarat Vasilescu.

 Potrivit acestuia, o nouă criză nu se întrevede.

“Istoria ne-a arătat că orice criză vine și pleacă. Avem destule semne că ne despărțim de criză. Vocile care strigă că o să vină o altă criză nu prea sunt susținute de realitate. O altă criză nu se întrevede la orizont. Trebuie să ne pregătim însă pentru un nou boom. E nevoie de educaţie financiară. Când se pronunță sintagma educație economică se produce un frison și apare întrebarea: De ce ne jigniți? Adică suntem needucați? Nu aşa stau lucrurile. E nevoie de educaţie specializată. Şi aplicată la cerinţe curente. De la primul ministru în jos, care e şi cel dintâi manager, toți managerii au nevoie de o susţinută educație financiară”, a mai spus Vasilescu.

“Sunt multe de îndreptat prin educaţie financiară, prin cultură economică. Între altele, ar fi de dorit să dispară decalajul între ce spune gura lumii şi ce arată analizele de piaţă în domeniul imobiliar. Gura lumii crede că, înainte de criză, a plouat cu case în România. Case luate pe credit. Şi că restanţele sunt atât de mari încât… 900.000 de familii erau în pericol, anul trecut, să-şi piardă casele. Or, analizele de piaţă arată că populaţia a contractat puțin peste 300 de mii de credite ipotecare pentru clădiri, terenuri dar și pentru reparații de case. Atunci cum se poate ca 900 de mii de familii să fie afectate de Darea în Plată?”, a mai spus Vasilescu.

 

Avem nevoie în România de un milion de case, potrivit calculelor. Această cifră ar trebui să fie încurajatoare pentru dezvoltatori. Dar nu au fost şi nu sunt atâţia bani. În anii 90, într-o anchetă TVR, reporterul o întreba pe o țărancă cum o poate ajuta statul. Ea a răspuns: Spuneți-i domnului Iliescu să le dea bani orășenilor pentru că așa noi vom vinde produsele şi vom putea dezvolta agricultura. Mare adevăr. E valabil și în cazul dezvoltatorilor. Dacă guvernul dă mai mulți bani oamenilor, ei vor cumpăra mai multe case.

“Venitul mediu al unei gospodării, acum, este de 3.000 de lei în România. Din acești bani, 87% sunt cheltuiţi, restul se economiseşte. Investiția înseamnă 0,1% din venitul unei gospodării. Trebuie să mișcăm lucrurile de aici. Bătălia trebuie să se dea pentru calitate și productivitate. În această țară trebuie să ne batem pentru lucruri bine făcute. De aici vor ieşi bani”, a adăugat Vasilescu.