Grupul francez Urgo Laboratoires, producător de pansamente de prim ajutor şi medicamente fără prescripţie, vizează creşterea vânzărilor din România cu 10% în acest an, la 21,1 milioane lei, pe fondul intrării pe piaţa suplimentelor alimentare.

În 2009, Urgo România a raportat o cifră de afaceri de 19,2 milioane lei, cu 10% mai mare faţă de 2008, când valoarea acestora a fost de 17,5 milioane lei.

„Creşterea de anul trecut a fost susţinută de lansarea a nouă produse pentru îngrijirea unghiilor, prevenţia gripei şi răcelii, igiena nazală şi produse de prim ajutor. Pentru acest an ne aşteptăm la o creştere de 10%, pe fondul lansării unei noi game de produse, respectiv suplimente şi vitamine”, a declarat, marţi, directorul general Laboratoires Urgo în România, Anne Durocher, cu ocazia lansării a gamei de suplimente alimentare şi vitamine.

Urgo pregăteşte lansarea de noi produse

Noua gamă cuprinde trei produse, iar în luna septembrie vor fi lansate alte două suplimente alimentare şi un produs de prim ajutor.

„Consumatorii cărora ne adresăm, deşi vor fi afectaţi de criză şi de reducerea veniturilor, vor continua să cumpere produse mai scumpe, dar într-o cantitate mai mică”, a precizat Durocher.

Compania are un portofoliu de peste 50 produse pentru afecţiuni ale căilor respiratorii, produse de prim ajutor şi suplimente alimentare. Potrivit companiei, două treimi din cifra de afaceri este generată de produsele pentru afecţiuni respiratorii.

Urgo este prezentă în România de peste 11 ani, prin compania de distribuţie farmaceutică Mediplus.

Grupul francez Laboratoires Urgo are două divizii – Urgo Medical (plasturi pe bază de prescripţie) şi Urgo Consumer Healthcare (produse fără prescripţie), iar anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 265 milioane euro.

SURSA: Mediafax