Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Ungaria să achite familiei ce solicita azil câte 4.500 de euro copiilor şi câte 6.500 de euro părinţilor, pentru „daune morale”, potrivit informațiilor transmise de către afp.com

CEDO a criticat în special privarea de hrană la care a fost supus tatăl familiei de solicitanți timp de patru luni.

CEDO lansează acuzații grave

După ce a formulat o cerere de azil, familia, care are trei copii, a fost plasată într-o zonă de tranzit, mai întâi într-un container de 13 metri pătraţi, apoi în izolare într-un alt container, atunci când unii membri au fost testaţi pozitiv cu hepatita B, arată CEDO într-un comunicat.

Tatăl, din cauza faptului că era la a treia cerere de azil, „nu mai avea dreptul să primească hrană din partea autorităţilor”, potrivit legislaţiei din Ungaria. Autoritățile arată că el s-a hrănit în special cu resturi găsite la gunoi.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniază că, „neputând să părăsească zona”, el „a depins total de autorităţile ungare”. Judecătorii au spus că bărbatul „nu a avut acces adecvat la hrană”.

„Autorităţile nu au analizat suficient situaţia înainte de a-l priva de hrană”, subliniază CEDO, concluzionând în unanimitate că este vorba de o încălcarea a Articolul 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care interzice „tratamentele inumane sau degradante”.

De asemenea, ținând cont de „vârsta mică a copiilor” (care aveau şapte luni, şase ani şi şapte ani) şi de starea de sănătate a mamei, însărcinată, Curtea a stabilit că aceştia au fost la rândul lor supuşi unor tratamente inumane sau degradante în timpul şederii lor, potrivit sursei menționate.

Tratamentele inumane sau degradante

CEDO evidenţiază „căldura şi lipsa de ventilaţie în locul de găzduire”, menţionează că paturile „nu au fost adaptate pentru copii”, relevă „absenţa îngrijirilor medicale sau psihiatrice adecvate” sau chiar „prezenţa unor agenţi de sex masculin la testele ginecologice”.

Judecătorii au condamnat, cu majoritate de voturi, de asemenea încălcarea „dreptului la libertate şi la siguranţă”, spunând că „nu exista bază legală strict definită” care să permită închiderea acestei familii.

Aceștia au denunţat „absenţa unor dispoziţii juridice” care să fixeze o durată maximă de şedere în zona de tranzit, „durata excesivă a acestei şederi” şi „întârzierile considerabile” în analizarea cererilor de azil depuse de familia respectivă.