După declanșarea scandalului Dieselgate, sud-coreenii au început la rândul lor testarea unor vehicule pe care le considerau susceptibile de a emite mai mulți oxizi de azot decât valorile indicate în certificatele de fabricație. După verificarea a mai mult de 20 de modele de pe piața din Coreea de Sud, ministerul mediului din această țară a anunțat că Nissan a folosit dispozitive de tip „defeat” (care blochează eliminarea de noxe pentru o scurtă perioadă de timp) în momentul omologării de tip. Răspunsul companiei nipone, aliată cu francezii de la Renault, nu a întârziat să apară, iar ministerul sud-coreean al mediului s-a trezit dat în judecată.

Din nefericire pentru marca japoneză, tribunalul care a judecat cauza a decis că dispozitivul a fost utilizat în timpul testelor dând o grea lovitură de imagine unei companii importante din industria auto mondială. „Este rezonabil să credem că vehiculul din acest caz a obținut certificarea prin fals și alte mijloace ilegale”, este menționat în actul semnat de judecător.

Cel puțin la fel de important în cazul de față este și propulsorul cu care era echipat vehiculul Qashqai testat. Asta pentru că este vorba despre un motor furnizat de partenerul de Alianță, Renault: 1.6 dCi. Rămâne de văzut dacă și modelele Renault echipate cu acest propulsor au „păcălit” testele de emisii.

Citește și: Nissan neagă acuzațiile coreenilor privind utilizarea unui sistem de „păcălire” a testelor de emisii