Un preşedinte de secţie de votare a fost înlocuit din cauza unei postări pe Facebook
Preşedinta unei secţii de votare din Iaşi a fost înlocuită cu o altă persoană aflată pe lista de rezervă, din cauza unei postări pe reţeaua de socializare Facebook, a declarat, azi, pentru Agerpres, Adina Rusu, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Iaşi.
Preşedinta secţiei de votare nr. 123, Cristina Elena, a fost schimbată din funcţie întrucât pe 26 iulie a postat pe reţeaua de socializare un mesaj prin care îndemna la neparticiparea la vot la referendum.
Înlocuirea a avut loc sâmbătă, ca urmare a unei reclamaţii depuse de reprezentanţi PSD.
"Având în vedere conţinutul mesajului, cu majoritate de voturi Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană laşi apreciază că acesta denotă o anumită implicare politică a persoanei în cauză, care ridică suspiciuni asupra îndeplinirii cu imparţialitate şi corectitudine a atribuţiilor acesteia în calitate de preşedinte al secţiei de votare", a explicat purtătorul de cuvânt al BEJ Iaşi.
Alţi 56 de preşedinţi de secţii de votare au fost înlocuiţi în judeţul Iaşi după ce aceştia au demisionat din diverse motive.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





