El inaugurează astăzi Unirii View, cea mai înaltă clădire de birouri din centrul Bucureştiului, ridicată pe un teren cumpărat în urmă cu zece ani de la omul de afaceri Costel Căşuneanu. Investitorul belgian şi-a calculat investiţia în proiect la 33 mil. euro, bani care includ şi valoare terenului adusă la zi, în contextul în care lotul a fost achiziţionat la un preţ de circa 7.000 euro/mp.

Primele companii care au închiriat spații în proiect au început deja să își mute sediile, în timp ce celelalte vor urma în perioada imediat următoare. Cu o înălțime de 73 de metri desfășurată pe 19 etaje supraterane plus o parcare subterană împărțită pe trei niveluri, clădirea a devenit noul reper al zonei centrale a Capitalei. Unirii View are o suprafațâ închiriabilă de aproximativ 17.300 de metri pătrați și este pre-închiriat în proporție de peste 80%. Printre principalele companii care și-au stabilit sediul aici se numără NTT Data România, Spaces, H&M, Pernod Ricard România și Red Bull România.

„Unirii View este o investiție de succes, atrăgând companii de top active în România, și un prim pas al companiei noastre pe piața locală de real estate”, a declarat Yves Weerts, președintele Weerts Group.

 Dezvoltatorul vizează o chirie medie de circa 15 euro/mp/lună, ceea ce prespune un venit anual de 3,2 mil. euro după ce imobilul va fi închiriat în totalitate.

Afacerea cu familia Căşuneanu

 

Costel Căşnuneanu, care controlează firma de construcţii Pa & Co International, a cumpărat în 28 martie 2008 un teren în suprafaţă de 2.564 mp situat pe Bldv-ul Corneliu Coposu nr. 6-8, peste drum de benzinăria OMV. Terenul achiziţionat fusese evaluat în decembrie 2007 la suma de 22,9 mil. euro, adică 8.933 de euro/mp. Lotul a fost adus ca aport social la societatea C& I Building, controlată la acea dată de Costel Căşuneanu în proporţie de 75% şi de cei doi fii ai săi, fiecare cu câte 12,5%.

La şapte luni de la achiziţia terenului, Căşuneanu se retrage din companie, cedând părţile sale sociale, în valoare de circa 16,8 mil. euro, investitorului belgian Yves Weerts, care a preluat participaţia printr-un offshore.

În iunie 2014, cei doi fii ai lui Costel Căşuneanu şi-au vândut participaţia de 25% tot lui Yves Weerts încasând câte 1,25 mil. euro fiecare, chiar dacă valoarea participaţilor lor sociale era de 4,65 mil. euro, potrivit datelor înscrise în Monitorul Oficial. Preţul de vânzare evaluează terenul la 3.900 de euro/mp, adică o scădere de 58% faţă de valoarea din 2007.

În ciuda unei pierderi de circa 3,6 mil. euro, rezultată din vânzarea succesivă a terenului, familia Căşuneanu a reuşit să evite deprecierea puternică a proprietăţii, încasând de la belgianul Yves Weerts aproximativ 19,3 mil. euro.

Bani din depozite

Yves Weerts este prezent pe piaţa imobiliară românească din 2007. El a cumpărat nouă hectare de teren, lângă Deva, pe care a construit un centru de depozitare şi spaţii de birouri la cererea retailerului francez Carrefour. El a încasat în 2015 circa 10 mil. euro din vânzarea acestui parc logistic către CTP, bani care au fost investiţi în dezvoltarea Unirii View.

Omul de afaceri este un pasionat al curselor de maşini şi a fost pilot amator până în urmă cu câţiva ani. Acum manageriază echipa W Racing Team care concurează în clasa de curse GT.

Antreprenorul belgian a fost proprietarul celui mai mare operator logistic din Benelux, compania Weerts Transports & Logistics. Divizia imobiliară şi cea de transport au fost vândute în 2008, Yves Weerts rămânând doar cu divizia de furnizare de servicii. În ultimii ani, el a reluat investiţiile în spaţii logistice pe teritoriul Belgiei. 

Te-ar putea interesa și: