Jurnaliștii români nu au fost lăsați să discute cu Karl Nehammer în timpul vizitei sale din Bulgaria

Lucian Pîrvoiu, jurnalist TVR, a dezvăluit marți, 24 ianuarie 2023, că jurnaliștii români nu au fost lăsați să discute cu Karl Nehammer în timpul vizitei sale din Bulgaria.

Vă reamintim că ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, și cancelarul federal al Austriei au efectuat o vizită oficială, luni, în Bulgaria, unde au inspectat granița acestui stat cu Turcia și au vizitat Direcţia Regională a Poliţiei de Frontieră din Elhovo, unde se află Centrul Regional de Coordonare, parte a Sistemului Integrat de Supraveghere Schengen a frontierei bulgaro-turce. La Elhovo, ziariștii bulgari, reporterii austrieci și jurnaliștii români au vrut să afle detalii despre vizita oficială a lui Karl Nehammer în Bulgaria, însă jurnaliștilor români le-a fost interzis să discute cu oficialul austriac.

„Scandalos! Discriminare pe bază de naționalitate în UE! Cancelarul austriac Karl Nehammer tocmai a aterizat pe helidromul directoratului poliției de frontieră Elhovo, de lângă granița cu Turcia. E însoțit de ministrul de Interne (al Austriei, Gerhard) Karner, cunoscut pentru rasismul, xenofobia și disprețul față de români. Sfidarea României și a românilor continuă. Aparatul de presă al președinției bulgare interzice jurnaliștilor români să pună întrebări, fie ele și în germană sau bulgară, pe motiv că e o vizită bilaterală și „când va veni cancelarul în România, atunci o puneți întrebări”, ne-a spus doamna de la președinție.

O atitudine cel puțin neprietenoasă, care nu face decât să întărească cele mai sumbre bănuieli. Oare cu ce am greșit ca să fim batjocoriți până și de prietenii bulgari? De ce suntem discriminați față de bulgari și austrieci pe baza naționalității? De ce nu putem pune întrebări fie și în bulgară sau germană, dacă acesta e protocolul vizitei bilaterale?”, a scris, marți, Lucian Pîrvoiu pe contul lui de Facebook.

Austria își menține poziția împotriva extinderii Spațiului Schengen

Karl Nehammer a inspectat frontiera Bulgariei cu Turcia pentru a vedea câți migranți intră ilegal prin zona Mării Negre, context în care a reamintit că țara sa își va menține poziția împotriva extinderii Spațiului Schengen, cât timp sistemul de protecție al frontierelor externe nu funcționează bine. În prezent, Austria vrea să fie ridicat un zid la granițele Bulgariei, pe modelul aplicat de Donald Trump în Statele Unite ale Americii.

„Vizita mea din Bulgaria este dedicată luptei comune împotriva imigrației ilegale. Austria este alături de Bulgaria în acestă privință. Trebuie să apăsăm pedala frânei pentru azil, peste tot în Europa. Protejarea graniței externe trebuie să fie principala prioritate a Comisiei Europene”, a scris, luni, Karl Nehammer pe contul lui de Twitter.

„Este clar că veto-uul nostru Schengen nu este îndreptat împotriva unei țări, dar Spațiul Schengen nu funcționează și nu poate fi extins în acest moment. Pentru a putea redeschide frontierele interne, Bulgaria trebuie să fie sprijinită în protejarea efectivă a frontierelor externe. Am promis sprijinul nostru pentru Bulgaria de 2 miliarde euro din bugetul UE pentru protecția frontierelor. Vom continua să milităm pentru consolidarea protecției frontierelor externe și lupta împotriva migrației ilegale”, a explicat cancelarul federal al Austriei.