Umbrărescu a turnat primul strat de asfalt pe o mică porţiune din autostrada Timişoara-Lugoj – VIDEO

Umbrărescu a turnat primul strat de asfalt pe o mică porţiune din autostrada Timişoara-Lugoj – VIDEO
Publicat de CAPITAL la 2 decembrie 2011, 16:19

Constructorul tronsonului de autostradă Timişoara-Lugoj Lot 1, asocierea dintre Spedition UMB, Tehnostrade şi Carena SpA Impresa di Costruzioni, a pregătit deja terenul pentru construcţia celor 9,5 kilometri de autostradă. Aşa cum se poate vedea din filmul de mai jos, pe o porţiune mică a fost deja turnat primul strat de asfalt.

Lucrările la acest tronson au început pe data de 20 octombrie.

Proiectul, în valoare de 210,4 milioane de lei fără TVA, cuprinde construcţia a 9,5 km de drum cu profil de autostradă, a 4 poduri, 6 pasaje peste autostradă şi a unui nod rutier.

Spedition UMB, firma lui Dorinel Umbrărescu, denumit de presă “Regele asfaltului”, are în construcţie şi o porţiune din autostrada Moara Vlăsiei-Ploieşti. Spedition UMB a finalizat deja lucrările însă ceilalaţi constructori români – Pa&Co şi Euro Construct Trading sunt în întârziere, astfel că ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anunţat recent că aceştia vor fi penalizaţi pentru că nu s-au încadrat în termenul convenit prin contract.

În ceea ce priveşte cei 9,5 km de pe Timişoara-Lugoj, conform contractului, constructorul s-a angajat să finalizeze lucrările în maxim 18 luni. Din câte se pare lucrările vor fi finalizate cu mult mai repede decât este prevăzut.

Informații articol
Publicat în: Fără categorie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.