Sâmbătă dimineața a fost efectuată autopsia trupului neînsuflețit al Ramonei Bulcu. Gestul fără precedent al acesteia a surprins pe toată lumea, în ciuda faptului că potrivit spuselor familiei sale, aceasta a amenințat mai de mai mult timp că se va sinucide.

Ramona Bulcu a fost șef al Biroului de Presă al Parchetului General. Doamna procuror suferea de mai mult timp de depresie. Se pare că problemele au apărut din momentul în care a pierdut funcția de purtător de cuvânt al Parchetului General. De asemenea, câteva persoane din pachet i-au sugerat acesteia să nu își mai depună proiectul de management pentru a deține acest post.

Înainte să se sinucidă, Ramona Bulcu a fost internată. Aceasta ar fi plecat din spital și ar fi fugit direct la sediul Parchetului, unde și-a pus capăt zilelor. Presa a mai scris despre aceasta că ar fi fost cercetată de Secția specială pentru magistrați. De asemenea, ea ar fi avut inclusiv niște legături în dosarul Sebastian Ghiță-Laura Codruța Kovesi.

„S-au pus presiuni asupra ei în ultima vreme. Voiau să ajungă nu la ea, ci la un alt procuror”, a declarat pentru Libertatea un magistrat care o cunoștea pe Ramona Bulcu.