Droguri trimise prin curier

Volumul transportul de stupefiante prin intermediul firmelor de curierat a crescut, potrivit datelor furmizate de DIICOT.

Lucian Bode, fostul ministru de Interne susține că România a devenit o țară cu mulți dependenți de droguri.

„România a devenit din țară de tranzit, cu consumatori ocazionali, o țară în care avem foarte mulți dependenți. (…) Nimeni nu trebuie să caute acum vinovați. E nevoie să venim cu soluții, pentru că situația în care se află România nu e una unică, nicidecum excepțională. Dacă ne uităm ce s-a întâmplat în țările occidentale în urmă cu 10-15 ani, același lucru se întâmplă azi în România”, a afirmat Lucian Bode, într-un interviu la Digi24.

Marcel Ciolacu, care a punctat că este momentul ca autoritățile române să declare toleranță zero pe tot ceea ce înseamnă trafic de droguri.

Și premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre lupta împotriva drogurilor. El a spus că România va pierde această luptă, așa cum menționa ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, doar când autoritățile vor abandona această bătălie.

„Ce trebuie să facem este să revitalizăm acest efort, pe toate planurile, dar prioritar este să salvăm tânăra generație”, a declarat oficialul, la finalul lunii august.

Și ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a subliniat că în România există milioane de consumatori de droguri.

„În România sunt milioane de consumatori. Ei trebuie să fie ajutați să scape. Nu putem să băgăm milioane de oameni în pușcărie”, susține ministrul Justiției.

Preşedintele României a anunţat includerea consumului şi traficului de droguri pe lista de teme ce vor fi discutate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Comenzile se fac online

DIICOT  arată că România se menține în continuare sub media europeană în ceea ce privește consumul pentru majoritatea tipurilor de droguri. Una dintre cele mai grave probleme este modalitatea prin care ajung drogurile în România.

Raportul de activitate al DIICOT din 2022 arată o creștere semnificativă a comenzilor online de droguri și substanțe psihoactive. Acestea provin de la furnizori din state aflate în zona de vest a Europei. Ele se plătesc prin criptomonede și ajung la consumatori prin firme de curierat.

Raportul subliniază că reglementarea activității firmelor de curierat este una deficitară. Această metodă este facilă că nu se cere actul de identitate la preluarea coletelor.