Decizia UE vine în contextul unei controverse politice generate de președintele Volodimir Zelenski, care a semnat recent o lege ce plasează agențiile anticorupție sub controlul Procurorului General.

Acest pas a fost interpretat ca o subminare a independenței Biroului Național Anticorupție (NABU) și a Parchetului Specializat Anticorupție (SAPO).

Fonduri de miliarde, blocate de UE până la noi ordine

Publicația Ekonomichna Pravda a relatat că UE reține 1,5 miliarde de euro dintr-un total de 4,5 miliarde destinate Ucrainei prin Facilitatea pentru Ucraina – un program care funcționează după principiul „bani pentru reforme”. Fondurile nu pot fi folosite pentru achiziții militare, fiind destinate stabilizării macroeconomice și investițiilor.

„Totul a fost suspendat până la rezolvarea situației”, a declarat una dintre aceste surse pentru publicația ucraineană.

Potrivit Kyiv Post, o parte din finanțare provine din profiturile generate de activele rusești înghețate în valoare de 20 miliarde de dolari. Suspendarea ajutorului afectează și alte linii de sprijin, inclusiv din partea Băncii Europene de Investiții și a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Zelenski încearcă să repare greșeala

Președintele ucrainean a încercat să atenueze scandalul prin introducerea unui nou proiect de lege care să restabilească independența NABU și SAPO. Acesta a fost înregistrat oficial în Parlament și ar putea fi adoptat până pe 31 iulie. Totuși, decizia de suspendare a finanțării a fost deja luată, iar UE aplică criterii stricte legate de reforme.

Într-o corespondență cu Kyiv Post, Nicolò Gasparini, purtătorul de cuvânt al Delegației UE în Ucraina, a susținut că suspendarea este legată de performanțele insuficiente în îndeplinirea reformelor din cadrul Facilitații pentru Ucraina, și nu direct de măsurile controversate privind justiția.

„În acest caz specific, reducerea de 1,5 miliarde de euro [1,7 miliarde de dolari] nu are legătură cu evoluțiile de săptămâna trecută privind organismele anticorupție, ci se referă la a patra cerere de plată în cadrul Facilității pentru Ucraina”, a declarat Gasparini.

Volodimir Zelenski
SURSA FOTO: Dreamstime

Reformele întârziate riscă să coste Ucraina 60 de miliarde de dolari

Ucraina a îndeplinit toate reformele asumate până în 2025, însă în primul trimestru din acest an patru obiective importante nu au fost atinse, ceea ce a dus la pierderea unei tranșe de 1,5 miliarde de euro. Printre reformele întârziate se numără:

  • legea privind descentralizarea administrației;

  • reforma Agenției pentru Administrarea Activelor Sechestrate (ARMA);

  • procedura de selecție a judecătorilor Curții Supreme Anticorupție.

„Dintre cele trei reforme în curs, una este legea privind organizarea teritorială a autorităților executive (așa-numita „reformă de descentralizare”), iar alta este legea privind reforma ARMA. A treia reformă neîndeplinită se referă la selecția judecătorilor din cadrul Curții Supreme Anticorupție [HACC]”, a transmis Gasparini.

Conform unui raport al consorțiului de ONG-uri RRR4U, dacă independența instituțiilor anticorupție nu va fi restabilită, Ucraina ar putea pierde până la 60 de miliarde de dolari în sprijin internațional.

Bugetul pentru apărare din 2026 este în aer

Deși nevoile bugetare ale Ucrainei pentru 2025, estimate la 30 de miliarde de dolari, păreau acoperite, noua criză pune sub semnul întrebării această certitudine. Mai mult, pentru 2026, Ucraina anticipează un deficit de 46,3 miliarde de dolari, din care 17,7 miliarde ar fi necesari pentru apărare.

Premierul Iulia Sviridenko se află deja în discuții cu Fondul Monetar Internațional și cu autoritățile americane pentru obținerea de finanțare suplimentară. Totuși, fără îndeplinirea reformelor cerute de UE, sprijinul financiar occidental ar putea deveni incert.