Ucraina vrea să facă schimb de prizonieri cu Rusia. Propunerea venită chiar acum de la Kiev

Ucraina a propus un schimb Rusiei, spune vicepremierul ucrainean Iryna Vereshchuk, care adaugă că țara sa va elibera prizonierii ruși de război, dacă soldații ucraineni răniți din oțelăria Azovstal vor fi eliberați.

Vicepremierul ucrainean a mai precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că nu există încă un acord în acest sens și că se poartă negocieri privind această propunere.

Iryna Vereshchuk a mai spus că blocada de la Azovstal nu poate fi ridicată, momentan, prin mijloace militare și că cei care apară oțelăria nu se vor preda prizonieri.

„Deocamdată, este imposibil să ridicăm blocada de la Azovstal prin mijloace militare. Apărătorii Azovstalului nu se vor preda prizonieri. Este demn de respect. Ruşii nu vor să audă de extracţie. Aceasta este o realitate, dar, venind din partea ruşilor, nu este surprinzător”, a mai scris vicepremierul ucrainean pe rețeaua de socializare, citată apoi de CNN.

Ea a mai precizat că Executivul de la Kiev încearcă să găsească diferite opțiune pentru a scoate soldații ucraineni din acea oțelărie, însă spune că niciuna dintre acestea nu este cea ideală. Pe de altă parte, vicepremierul Iryna Vereschchuk spune că nu este căutată o soluție ideală, ci o soluție care să funcționeze.

Primarul Kievului spune că Rusia ar putea folosi arme nucleare

În prezent, Vitali Klitschko este îngrijorat de faptul că armata rusă ar putea folosi o armă nucleară tactică la Kiev.

„Siguranţa este principala prioritate în acest moment… Da, desigur că ne facem griji şi sperăm că războinicii noştri ne apără, dar riscul este încă acolo şi fără partenerii noştri, fără Statele Unite şi ţările europene nu putem supravieţui”, a declarat Vitali Klitschko într-un interviu acordat CNN.

Primarul Kievului a adăugat că nu există „nicio îndoială” că Kievul este „principala ţintă” a armatei invadatoare, motiv pentru care acesta i-a avertizat pe cetățenii ucraineni să fie precauți.

„În calitate de primar al Kievului, spun oricui: îmi pare rău, este riscul vostru personal, nu vă putem da garanţii… Atâta timp cât există război în Ucraina, nu putem da garanţii niciunui ucrainean”, a spus Vitali Klitschko.

Potrivit spuselor sale, atacurile ruseşti ar putea avea loc „în orice secundă”. Războiul „a schimbat viaţa tuturor”, a afirmat primarul ucrainean, sperând că „acest război fără sens se va opri cât mai curând posibil”.