Turismul din România este la pământ. În ultimele luni s-au pierdut 6 milioane de înnoptări şi aproximativ 250 de milioane de euro. Informația a fost dată de Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).

„Situaţia turismului e una foarte complicată. Noi, practic, eram o locomotivă care mergea cu viteză şi, dintr-o dată, am intrat într-un zid. Asta a creat mari probleme şi, practic, în ultimele trei luni, avem 6 milioane de înnoptări pierdute şi undeva la 250 de milioane de euro pe care îi trecem la pierderi. Deci, situaţia în acest moment este dramatică. Probabil multă lume şi, mai ales presa, vrea să afle când redeschidem şi cum redeschidem. Multă lume se gândeşte la concediu şi are nostalgia unei vacanţe. Pentru a veni cu un răspuns ar trebui să clarificăm în primul rând posibilitatea de a călători, iar asta se rezolvă printr-un cadru legal şi prin asumare.

Odată ce am avea posibilitatea să călătorim, al doilea element pe care ar trebui să-l livrăm este elementul de siguranţă. Pentru asta, noi, industria hotelieră şi colegii noştri din turism, am elaborat mai multe planuri de siguranţă, astfel încât în unităţile noastre să micşorăm riscurile. Cea mai bună în acest sens este că, în cele 40 de hoteluri care au lucrat chiar în perioada de stare de urgenţă, cu personal în carantină sau cu medici în izolare nu a fost niciun focar de infecţie. Asta ar trebui să ne dea mai multă încredere şi să ieşim din această temere că în industria noastră sunt riscuri foarte mari”, a menţionat Ile.

El a explicat că impactul în produsul intern brut al României va depăşi 5%.

„Vehicularea acelor cifre, cum că turismul reprezintă puţin în PIB şi că oricum nu e o mare pierdere că nu se deschide turismul, ar trebui privită cu alţi ochi, pentru că astăzi putem vedea cât de important este turismul în economia naţională, câte sectoare suferă prin faptul că turismul nu funcţionează. Dacă ne uităm la impactul total, nu doar la cel direct al turismului trecem de la circa 2% în PIB la peste 5 procente pe care le pierdem pentru că turismul nu funcţionează. Nefuncţionarea turismului înseamnă şi peste 100.000 de oameni în şomaj tehnic, cu şanse mici ca mulţi dintre ei să revină la muncă odată cu terminarea perioadei de şomaj tehnic. Asumarea în luarea deciziilor este extrem de înceată şi iată-ne cu o zi înainte de expirarea stării de urgenţă cum nu ştim foarte clar normele care ar putea prevedea prelungirea şomajului tehnic al angajaţilor noştri sau trecerea în diverse ajutoare de muncă activă”, a conchis Călin Ile.