Canalul ar urma să înceapă în districtul Kucukcekmece de lângă Marea Marmara, unde există deja un lac interior, se va îndrepta spre rezervorul Sazlidere după care se va termina la Marea Neagră, la nord de localitatea Durusu, scrie Agerpres.

Cu o adâncime de 25 de metri şi o lăţime de 400 de metri, noul canal ar urma să fie integrat cu noi porturi şi centre logistice urmând a include şi trei tuneluri subterane pentru autovehicule.

Acest proiect, anunţat prima dată în 2011 când preşedintele Recep Tayyip Erdogan era premier, este de departe cel mai complex proiect avut în vedere pentru oraşul Istanbul. Autorităţile susţin că acest canal navigabil va reduce presiunile asupra strâmtorii Bosfor care împarte în două Istanbulul şi este una din cele mai aglomerate linii de navigaţie din lume.

„Proiectul Kanal Istanbul a fost amânat prea mult. Vom organiza o licitaţie în 2019 şi vom demara procesul”, a declarat Erdogan la o reuniune a partidului său AK în Ankara, citat de Agerpres.

La începutul acestui an, acelaşi Erdogan declara că Guvernul său nu va lansa noi investiţii, ceea a pus sub semnul întrebării acest proiect de 16 miliarde dolari.

De asemenea, noul canal ar urma să treacă pe lângă viitorul aeroport internaţional din Istanbul, care potrivit autorităţilor ar urma să fie cel mai mare aeroport din lume.

Autorităţile turce susţin că noul canal ar urma să fie tranzitat de 160 de nave pe zi, oferind o alternativă pentru traficul navelor, în special tancurilor petroliere, care în prezent trebuie să aştepte înaintea de a putea tranzita prin strâmtoarea Bosfor.

Preşedintele Erdogan şi-a anunţat intenţia de a construi o „Nouă Turcie”, cu infrastructură modernă, până în anul 2023, când se aniversează 100 de ani de la fondarea statului modern turc de către Mustafa Kemal Ataturk.