Aeroportul Otopeni va fi legat feroviar de orașul bulgar Ruse

Începând cu martie 2024, operatorul feroviar privat Transferoviar Călători va introduce curse de tren pe ruta Ruse (Bulgaria) – Aeroportul Otopeni.

Cursa va trece prin Giurgiu și Gara de Nord București. Această decizie vine în urma finalizării lucrărilor de modernizare a liniei Giurgiu-Comana-București Nord.

Acestea sunt informațiilor publicate marți pe portalul online bgtourism.bg, preluate de agenția de presă BTA.

Durata călătoriei între Ruse și Gara de Nord București este estimată la aproximativ 50-60 de minute. Accesul de la orașul bulgăresc de pe malul Dunării la Aeroportul Otopeni va dura aproximativ 80-100 de minute. Tariful pentru o călătorie va fi de 25 de lei (cinci euro).

Pentru această rută, Transferoviar Călători va utiliza trenuri de tip Alstom Coradia LINT 41, având o viteză maximă de 160 km/h.

Aceste trenuri, fabricate în Franța, au o capacitate de transport de 130 de pasageri, inclusiv 16 locuri la clasa întâi. Trenurile Alstom Coradia sunt deja în exploatare comercială, având prima lor călătorie între Gara de Nord București și Brașov.

România va avea 37 garnituri de tren noi

Primul tren electric nou, din cele 37 contractate de Alstom, a ajuns în țara noastră pe 2 decembrie. De 20 de ani, România nu a mai achiziționat material rulant pentru călători.

Cele 37 de rame electrice inter-regionale (RE-IR1) sunt produse de Alstom Ferroviaria SpA la fabrica de la Katowice (Polonia). Acestea vor conecta Capitala cu principalele centre urbane ale ţării.

De asemenea, vor facilita şi conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.

Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un total de 2.421.771.878 lei, fără TVA.

Finanţarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile şi de la bugetul de stat.

Fiecare unitate va fi formată din șase vagoane, având o capacitate de 350 de locuri și o podea complet coborâtă. Astfel, se va facilita accesul și pentru pasagerii cu dizabilități. Pe ambele laturi ale vagoanelor intermediare vor fi amplasate câte două uși de acces. Totodată, pentru vagoanele din capete, se va instala o ușă de acces pentru călători pe fiecare parte a vagonului.

Alte dotări ale trenurilor includ un sistem de informare cu instalaţie de sonorizare. Va exista și o instalație de afișare dinamică. Mai mult, fiecare vagon al ramei electrice inter-regionale (RE-IR) va fi echipat cu spații special destinate depozitării bagajelor de dimensiuni mai mari.

Trenurile vor fi echipate și cu un sistem de numărare a numărului de călători, pe bază de senzori de înaltă precizie. Fiecare unitate va include patru toalete ecologice, distribuite în mod egal. Va exista inclusiv o toaletă special amenajată pentru persoanele cu dizabilități.