Angajații Complexului Energetic Oltenia sunt îngrijorați în privința modificării Legii pensiilor

De exemplu, Guvernul României a impus reducerea vârstei de pensionare a minerilor și energeticienilor pentru a rezolva problema socială, în condiţiile în care, din cauza schimbărilor climatice, la nivel mondial s-a hotărât reducerea emisiilor de dioxid de carbon prin închiderea producției de energie pe bază de cărbune. În prezent, majoritatea angajaților care îndeplinesc condițiile necesare pentru pensionare ezită să-și depună dosarul, riscând astfel să piardă mai mult.

„Principala îngrijorare a angajaților Complexului Energetic Oltenia este ca Legea 197 să dispară după reorganizarea sistemului de pensii și apariația unei noi Legi a pensiilor. Astfel, vârsta de pensionare să crească și la Complexul Energetic Oltenia”, a declarat, duminică, Claudiu Manta (deputat gorjean) în cadrul unui interviu acordat pentru Impact în Gorj.

„De la Ministerul Muncii s-a spus, la un moment dat, că există mai multe variante pentru Legea pensiilor modificată. Au rămas ulterior două proiecte. Ni s-a spus și nouă că unul era cu facilități pentru mineri și energeticieni și altul fără niciun fel de facilitate, precum Legea 197, care reduce vârsta de pensionare cu 13 ani pentru mineri și energeticieni”, a explicat, la rândul său, Vasile Tivig, membru al Sindicatului Energia din cadrul Sucursalei Electrocentrale Rovinari.

Numărul pensionarilor din județul Gorj îl depășește pe cel al angajaților

Numărul pensionarilor din județul Gorj îl depășește pe cel al angajaților. Situația a apărut după un val de pensionări din partea angajaților Complexului Energetic Oltenia. Fenomenul de îmbătrânire demografică este din ce în ce mai accentuat în România. Până în anul 2030, atunci când vor ieși la pensie cei născuți în perioada 1967-1969, diferența între numărul pensionarilor și cel al angajaților va fi uriașă.

Concluzia a fost trasă în contextul în care numărul pensionarilor din județul Gorj, în primul trimestru din acest an, a fost cu 1,6% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, dacă după primele trei lune ale lui 2022 au fost înregistrate 78.806 persoane care beneficiau de pensie la nivelul județului Gorj, în aceeași perioadă din 2023 au fost înregistrate 80.045 de pensionari. În schimb, numărul angajaților la finalul lunii aprilie 2023, era de 78.864.

Unul dintre factorii care au condus la această diferență, între numărul de pensionari și cel an angajaților din județul Gorj, este reprezentat de lipsa locurilor de muncă. Acest lucru i-a determinat pe tineri să plece în alte județe sau chiar din țară pentru a găsi un job. Totodată, un alt factor care a influențat această diferență este reprezentat de pensionarea angajaților din minerit.