Poliţia Prahova a deschis un dosar penal in rem, pentru ucidere din culpă, în urma decesului băieţelului de doi ani care a căzut de la etajul patru al unui bloc din Ploieşti. Primele date arată că a fost vorba despre un incident nefericit, iar tatăl şi-a văzut fiul urcat pe un scaun, căzând peste geam, a încercat să-l prindă, însă nu a reuşit.

Poliția a deschis dosar penal

Surse judiciare au declarat, vineri, pentru news.ro că în urma primelor verificări s-a stabilit că băieţelul de doi ani care a murit după ce a căzut de la etajul al patrulea al unui bloc din Ploieşti se afla în vizită la bunicii din partea tatălui.

Într-un moment de neatenţie din partea adulţilor, copilul a tras un scaun în dreptul ferestrei de la bucătărie, s-a urcat pe el şi s-a aplecat peste pervaz. Tatăl a intrat în încăpere chiar când copilul a căzut, însă nu a reuşit să-l prindă.

Mama băieţelului nu se afla în apartament, fiind plecată să o ia de la şcoală pe sora mai mare a copilului. Sursele citate au precizat că nu există niciun indiciu că fapta s-ar fi petrecut cu intenţie sau din neglijenţă.

Poliţia a deschis dosar penal şi face cercetări pentru ucidere din culpă, nimeni nefiind pus sub acuzare.

Copilul a murit la spital

Un băieţel în vârstă de doi ani a căzut, joi după-amiază, de la etajul al patrulea al unui bloc din Ploieşti. La sosirea echipajelor de salvare micuţul se afla în stop cardio-respirator, medicii demarând manevrele de resuscitare. Copilul a fost declarat decedat la spital.

„La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 16,00, poliţiştii Secţiei nr. 2 de poliţie Ploieşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că un minor de 2 ani ar fi căzut de la etajul 4 al unui imobil situat pe strada Constantin Brezeanu din municipiul Ploieşti.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, minorul în cauză fiind asistat medical de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Prahova”, preciza Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.