DNA a reţinut, marţi dimineaţă, opt persoane în dosarul care vizează ilegalităţile de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, dosar în care sunt suspecţi şi trei parlamentari de la PSD: Dorel Căprar, Florin Tripa și Ionuț Chiseliță.

Ancheta DNA Timișoara a început, în iarna acestui an, de la denunțul unei angajate care lucra în Vama Nădlac 2. Aceasta a spus procurorilor că i se cerea lunar o taxă de către șefi pentru a rămâne pe postul de la cântărirea camioanelor. Printre cei care încasau taxa de protecție era și Elisabeta Miuțescu, cea care a cerut celor de la AC/DC șpagă, în 2010, pentru a permite camioanelor cu echipamente să iasă din țară. În sarcina acesteia, procurorii au reținut nu mai puțin de 36 de acte materiale de luare de mită, scrie pressalert.ro.

Procurorii DNA au percheziţionat vila lui Miuţescu şi au găsit acolo, pe lângă un pistol cu gaze care avea seria ștearsă, nu mai puțin de 16 ceasuri Rolex, aproape 12.000 euro și peste 10.000 lei.

Război pentru putere între trei filiale PSD

Din dosarul instrumentat de DNA reiese că între filialele PSD din Arad, Timiș și Caraș Severin se ducea un adevărat război pentru a-și impune oamenii în funcții de conducere. Marea luptă era între Dorel Căprar, șeful PSD Arad, și Luminița Jivan de la Caraș Severin. Cătălin Ispravnic, susținut de Dorel Căprar, a ieşit, în cele din urmă, învingător și a dictat toate mișcările de personal în cadrul DRDP Timișoara.

Unul dintre cazurile investigate de procurori a fost trucarea concursului pentru angajarea lui Vasile Băețan, nașul deputatului PSD de Arad Florin Tripa. Băețan a fost condamnat, în 2013, la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru că ar fi cerut șpagă 1.500 lei unui camionagiu. Anchetatorii au interceptat o discuție în care Cătălin Ispravnic l-a sunat pe Băețan și l-a chemat să-i dea subiectele pentru concurs. Pentru a fi siguri că nașul parlamentarului nu va avea contracandidați, anunțul pentru organizarea concursului a fost postat pe site-ul DRDP Timișoara la o zi după susținerea probelor, dar cu data din ziua concursului.