Pe primul loc se află casa cumpărată de Elton John. El a decis că are nevoie de mai multe dormitoare și băi decât au prietenii săi în noua casă, astfel că a cheltuit 33 de milioane de dolari pe o locuință în Beverly Hills cu 7 băi și dormitoare, 12 băi de serviciu și 9 șeminee.

Pe al doilea loc se află cei doi căței Pomeranians pe care Paris Hilton a dat 25.000 de dolari. Cu toții știm cât de costisitori pot fi cățelușii, iar Paris Hilton are, în prezent, opt.

Pe locul trei se află o cântăreață de country care a hotărât să stea la un hotel pentru a beneficia de reabilitare. Costă peste 6.000 de dolari de noapte acest tip de tratament care îi vizează pe cei care suferă de anxietate sau stres și le permite să trăiască în prezent. Îți dai seama cât stres și câtă anxietate, numai după ce dai atâția bani pentru o noapte de acomodare. Pare un cerc vicios.

Mulțumită devastatoarei datorii grecești, îți poți cumpăra propria insulă cu mai puțin de cinci milioane de dolari. Așa a făcut și Brad Pitt, a cărui achiziție se clasează pe al patrulea loc. Împreună cu soția sa, el și-a vândut casa pe 6,5 milioane de dolari pentru a-și finanța mișcarea și a achiziționa o mică bucată de paradis.

Pe locul cinci se află perechea de pantofi cumpărată de Beyonce pe care a dat peste 300.000 de dolari. Sigur că acoperiți în diamante, acești pantofi probabil că nu vor fi purtați de prea multe ori. Cumpărați pentru următorul său videoclip, Beyonce probabil că va încerca să-și recupereze banii, înregistrându-i drept cheltuieli decontabile de muncă.

Locul șase este ocupat de achiziția făcută de Oprah, care pare un fan al companiei Weight Watchers, din moment ce a cumpărat 10% din acțiunile instituției pentru 43 de milioane de dolari.  

Pe locul șapte se află Ferarri-ul cumpărat de rapper-ul în vârstă de 25 de ani, care l-a costat 260.000 de dolari, pentru aniversarea iubitei sale, Kylie Jenner, care a împlinit 18 ani.

Cumpărat de star-ul canadian Justin Bieber, de faimosul Gordon Ramsay și actorul Dwayne Johnson, autoturismul Ferrari LaFerrari, care a costat 1,4 milioane de dolari, ocupă locul opt în clasament.

Pentru că a dat 4,8 milioane de dolari pe autoturismul Koenigsegg CCXR Trevita, boxerul american Floyd Mayweather, după ce a făcut 230 de milioane de dolari pentru că a luptat împotriva lui Manny Pacquiao, achiziția sa se află pe locul nouă în topul celor mai ridicole cumpărături. Potrivit Rolling Stone, Mayweather este acum unul dintre singurele două persoane de pe planetă care deţin un astfel de automobil.

Detectorul de fantome se află pe locul zece. Acesta a fost cumpărat la prețul de 50.000 de dolari de câtăreața și vedeta care a jucat în cele opt episoade din American Horror Story.