În cadrul unei discuţii la Bruxelles despre relaţiile dintre Polonia şi Uniunea Europeană, Timmermans a subliniat că independenţa sistemului judiciar este o parte integrantă a asigurării statului de drept.

"Nu contestăm dreptul ţărilor membre UE de a-şi organiza sistemele judiciare, dar necesitatea de a reforma sistemul nu este niciodată o scuză pentru a impune controlul politic şi pentru eliminarea independenţei", a spus prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, potrivit agenţiei bulgare de ştiri Novinite, citată de Mediafax.

La 20 decembrie 2017, Comisia Europeană a propus Consiliului Uniunii Europene să adopte o decizie în virtutea Articolului 7 al Tratatului UE, care prevede posibilitatea suspendării drepturilor de vot ale Poloniei, din cauza situaţiei sistemului judiciar polonez. Experţii Comisiei Europene afirmă că noile măsuri legislative din Polonia subminează independenţa justiţiei, oferindu-i ministrului Justiţiei dreptul de a numi şi de a destitui judecători ai instanţelor superioare. Bruxellesul denunţă şi reformele privind funcţionarea Tribunalului Constituţional din Polonia.