THE ECONOMIST Viktor şi Victor, lecţiile Budapestei pentru Bucureşti

THE ECONOMIST Viktor şi Victor, lecţiile Budapestei pentru Bucureşti
Publicat de CAPITAL la 13 iulie 2012, 10:19

Victor Ponta, premierul român care a intrat cu tancul în Constituţie ar putea învăţa de la Viktor Orban, omologul şi aproape omonimul său din Ungaria. Orban nu a distrus Constituţia Ungariei, ci a înlocuit-o.

Alunecarea Ungariei spre autocraţia a fost sprijinită masiv de majoritatea parlamentară de două treime a Fidesz, partidul de guvernământ de dreapta. Majoritate folosită de primul ministru şi acoliţii săi pentru a justifica mandatul pentru schimbări radicale. Asta, spun criticii, s-a extins până la a face numiri politice în fruntea principalelor instituţii, inclusiv preşedinţia, procuratura, curtea de conturi, autorităţile juridice sau consiliul media – unii cu mandat pe nouă ani. O nouă clasă de oligarhi, mai mulţi cu legături cu Fidesz, îşi construiesc imperii, ajutaţi de generoase contracte guvernamentale. Statul este în mâna intereselor private, avertizează Transparency International.

Guvernul respinge asemenea critici. Insistă că toţi demnitarii îşi exercită mandatele independent. Iar Janos Ader, noul preşedinte, cu siguranţă are o minte proprie. Spre deosebire de predecesorul său, Pal Schmitt, Ader a returnat câteva legi la parlament. Pe de altă parte, sufocarea încetul cu încetul a staţiei radio cu înclinaţii de stânga Klubradio de către consiliul media, continuă. Orban stârneşte pasiuni pe tot eşichierul politic. Strategia sa dură şi conceptul de “câştigătorul ia totul” au polarizat şi mai tare o societate deja divizată. A dovedit aptitudini excepţionale în jocul politic, ridicând masele patriotice în zilele de sărbătoare împotriva noilor stăpâni de la Bruxelles şi în acelaşi timp a fost conciliant atunci când a fost nevoie.

Premierul maghiar şi-a dat seama repede că Uniunea Europeană poate face foarte puţine pentru a impune folosirea capitolului şapte a tratatului pentru a suspenda drepturile de vot ale Ungariei. Voinţa de a impune asta este reduce, cu atât mai mult cu cât Europa are de-a face cu criza euro. Ameninţarea de a suspenda acordarea unor fonduri europene de aproape 500 mil. euro atunci când Ungaria era cât pe ce să-şi încalce ţinta de deficit bugetar s-a terminat printr-un compromis. Scandalul din jurul preluării Băncii centrale s-a disipat. Au fost făcute şi concesii juridice după ce Comisia de Veneţia a Consiliului European a emis un raport negativ. Orban face suficient pentru a reduce presiunile şi în acelaşi timp este atent la ce se întâmplă acasă, în special la flancul drept, unde partidul de extremă dreapta Jobbik rămâne o ameninţare.

Românul Ponta are un avantaj în faţa lui Orban: are o înţelegere cu FMI. Luna trecută fondul a acceptat să pună la dispoziţia Bucureştiului încă 2,7 mld. euro. Ungaria încă încearcă să obţină un acord stand-by de 15 mld. euro, iar forintul rămâne volatil. Săptămâna viitoare încep negocierile cu FMI şi UE. La rândul său parlamentul tocmai a aprobat legea prin care tranczacţiile financiare sunt taxate pentru a plăti cele 1,27 mld. dolari reprezentate de reducerea contribuţiilor sociale ale angajatorilor. O idee inovativă, doar că este aplicată tranzacţiilor Băncii Centrale.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Fără categorie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.