În seara de 3 octombrie, ceea ce începuse să semene cu un spectacol cu final așteptat a redevenit o campanie electorală incendiară. În prima din cele trei confruntări ale candidaților la președinția SUA, Mitt Romney, senin și amuzant, l-a depășit sub toate aspectele pe Barack Obama. Președintele părea mai extenuat ca niciodată și s-a dovedit incapabil nu numai să-și apere măsurile luate în cei patru ani de mandat, ci și să-și facă înțeleasă viziunea pentru următorii patru ani.
Pentru Mitt Romney, dezbaterea a venit ca o gură de aer, la finalul unei luni dificile. De la convențiile celor două partide și până acum, Obama a crescut constant în sondaje, în timp ce contracandidatul său a trebuit să se lupte cu două lovituri puternice de imagine. Pe de o parte, candidatul republican a reacționat urât și total nepotrivit la vestea morții ambasadorului american din Libia; apoi, a fost înregistrat catalogând 47% din populația țării drept căpușe inutile, care votează cu Obama pentru că îi lasă să nu-și achite impozitele pe venit.
Așa se explică de ce, înainte de prima dezbatere dintre cei doi, președintele conducea cu doar trei procente în sondaje, însă devenise favorit în nouă dintre cele zece „state-probemă“, în timp ce Mitt Romney reușise să-l depășească, dar doar cu un procent, în cel de-al zecelea, Carolina de Nord. În Ohio, unde în general preferințele alegătorilor le reflectă cel mai bine pe cele la nivel național, președintele în funcție se bucura de un avans de peste cinci procente.
Republicanul nu reușise să fie convingător nici măcar în privința reformelor economice, care reprezintă punctul său forte în această confruntare.
Metaforizând, putem spune că Mitt Romney nu are neapărat de urcat un munte foarte masiv, cât mai multe dealuri mai înalte, iar problema este că are destul de puțin timp la dispoziție (ținând cont că alegerile au loc pe 6 noiembrie). În prima dezbatere a reușit să cucerească o parte din aceste dealuri. Precedentul ne arată că o performanță atât de bună se reflectă, de obicei, în sondaje. Este celebru cazul lui Ronald Reagan, care, în 1980, era pe punctul de a pierde în fața președintelui în funcție, Jimmy Carter, dar a reușit să întoarcă soarta, descurcându-se exemplar în confruntarea publică. Mai recent, în 2004, John Kerry a reușit să recupereze procente consistente (care, este adevărat, în final, nu s-au dovedit suficiente) în lupta cu George W. Bush, tot după o emisiune care i-a pus față în față. Barack Obama mai are în față două dezbateri prezidențiale (la care se adaugă și una care îi va opune pe cei doi potențiali vicepreședinți, Paul Ryan și Joe Biden), câteva raportări asupra economiei, care se pot dovedi nefericite, și o potențială „surpriză de octombrie“ (sintagmă informală ce desemnează evenimente sau documente care ies la suprafață pe ultima sută de metri a campaniei electorale – n.trad.).

Adevăratele probleme sunt altele
Prin urmare, asistăm la o cursă cu câștigător necunoscut. Nimeni nu are habar câți dintre alegătorii fiecărei părți se vor prezenta la vot și ce influență poate avea asupra electoratului campania intensă din ultimele zile dinaintea alegerilor, pentru care republicanii au pus mai mulți bani deoparte decât democrații. Apoi, să nu uităm că, în SUA, sondajele realizate în fiecare stat în parte sunt celebre pentru inadevertențe.
Bine ar fi ca, măcar pe ultima sută de metri, electoratul să înceapă să se intereseze mai serios de liniile conducătoare ale fiecărei părți. Sunt ani buni de când nu am mai asistat la campanii solide, însă parcă de mult nu a mai existat o întrecere atât de negativă și obtuză ca acum. Puțini se așteptau ca echipa de campanie a lui Barack Obama să se coboare atât de jos. În loc să-și apere deciziile din trecut și să explice în amănunt cum are de gând să abordeze problema deficitului, cel care altădată se identificase cu „speranța Americii“ și-a asmuțit câinii de pază asupra unor chestiuni meschine, precum impozitele evitate de Mitt Romney sau disponibilizările efectuate de Bain Capital, fondul de investiții condus la un moment dat (cu rezultate foarte bune, de altfel), de candidatul republican. Să nu uităm că cel mai bun discurs ținut de democrați în ultima perioadă nu i-a aparținut actualului președinte, ci lui Bill Clinton. Eșecuri care acum au venit din urmă și l-au lovit pe Barack Obama direct în față, în timpul dezbaterii din Denver. Dacă vrea să-și asigure succesul, trebuie să se trezească și să-și dea seama că este capabil de mai mult de atât.
Meschinăria lui Mitt Romney este evidentă din cel puțin două puncte de vedere. În primul rând, a încercat să arunce în spatele președintelui toate ororile recesiunii, moștenite în realitate de la George W. Bush – obstacole pentru a căror depășire analiștii îl laudă constant. Apoi, republicanul refuză cu îndârjire să detalieze măsurile pe care are de gând să le ia odată ajuns la putere. Este posibil să încerce să evite astfel reiterarea promisiunilor nerealiste și extremiste făcute pentru a câștiga nominalizarea din partea partidului (de la interzicerea parteneriatelor casnice la angajamentul de a nu crește impozitele în vederea reducerii deficitului).
 
Cele două Americi
Indiferent de ce se va întâmpla pe 6 noiembrie, America va ieși din actuala campanie o țară divizată. În momentul de față, doi albi din trei intenționează să-l voteze pe Mitt Romney, în timp ce patru din cinci non-albi țin cu Barack Obama. Niciodată nu a existat o asemenea divizare ideologică. Obama se plânge în continuare că bogătașii ar trebui să plătească impozite mai mari, iar Romney, că statul, prin dimensiunile sale prea mari, este de vină pentru orice se întâmplă rău în țară. Dacă cel din urmă va ieși învingător, trebuie să ne așteptăm la o schimbare radicală de direcție, caracterizată de tăierea taxelor și a cheltuielilor și de abrogarea reformelor ample impuse de Obama în sănătate și în serviciile financiare. În rest, cum niciunul dintre candidați nu este prea sigur de ce vrea, orice parte ar ieși pierzătoare poate clama în ianuarie că noul președinte nu este îndreptățit să impună modificările dorite.
Meschinăria campaniei este și mai stridentă dacă o punem în paralel cu provocările pe care le va avea de înfruntat noul președinte. Să luăm exemplul deficitului. Datoria Americii este deja mai mare decât PIB-ul țării, iar cele trei valuri previzibile ale crizei fiscale ce se apropie nu vor contribui deloc la reducerea acesteia. Prima va duce la o prăbușire cu 5% a PIB-ului și va deveni evidentă după 1 ianuarie, odată cu expirarea scutirilor de taxe datând din regimul Bush și cu impunerea unei serii de tăieri masive ale cheltuielilor guvernamentale. Pe termen mediu, însă, deficitul trebuie neapărat redus, anul acesta fiind al patrulea la rând în care este depășită suma de un trilion de dolari. Apoi, trebuie să ținem cont de tsunamiul de „drepturi“ la care se așteaptă pensionarii Americii, dar pe care țara nu și le mai poate permite.
Candidatura lui Paul Ryan a dat o rază de speranță: congresmenul republican este unul dintre puținii politicieni care au tratat această problemă cu atenție, el venind și cu un plan bine pus la punct în acest sens, lectură obligatorie, chiar dacă neplăcută, pentru oricine este interesat. Acum, însă, același Paul Ryan a uitat să mai abordeze acest subiect, părând mai preocupat să-și joace rolul de tată american perfect, în cămașă cu pătrățele și foarte pasionat de vânătoare.
Fiecare alegeri prezidențiale sunt prezentate ca „cele mai importante din ultimele decenii“. Ei bine, cele de care ne pregătim acum chiar sunt cele mai importante. Și ar fi timpul ca atât candidații, cât și publicul să înceapă să le trateze ca atare.