Când a apărut, tehnologia High Definition (HD) promitea să schimbe radical modul în care urma să privim la televizor. Surprinzător nu este faptul că această prevedere cu iz de PR s-a adeverit, ci rapiditatea schimbării. Tubul catodic este scos de pe piaţă de ecrane cu plasmă şi LCD.
E foarte probabil că, în următorul deceniu, televizoarele cu tub catodic vor dispărea şi din casele românilor, odată cu scăderea preţurilor şi apropierea termenului la care vom trece la televiziunea digitală. Deja, în vestul Europei şi în Statele Unite, piaţa se apropie de saturaţie: un studiu al companiei Display Search, specializată în cercetarea pieţei de ecrane tv şi monitoare, arată că, în premieră, în primul trimestru din acest an, livrările de ecrane HD cu plasmă au scăzut, prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2006 (scăderea a fost însă de numai un procent şi ar putea fi compensată de creşterea vânzărilor de ecrane LCD, al căror preţ începe să se apropie de cel al plasmelor). Display Search estimează că pragul critic, de maturizare a pieţei globale de ecrane, va fi atins în decursul anului viitor. Între timp, rămâne totuşi o întrebare, pentru aceia care nu sunt complet lămuriţi ce e, la urma urmei, cu ecranele HD?
Dacă mai aveţi încă un televizor „clasic“, cu tub catodic, probabil că ştiţi deja, în principiu, cum funcţionează: un fascicul de electroni baleiază faţa interioară a ecranului, descriind „linii“ orizontale, de sus în jos (sunt 625 de linii, dintre care vizibile sunt de fapt doar 576; restul sunt folosite pentru alte date, de tipul unor semnale de test sau de calibrare a culorilor). O altă problemă ar fi că liniile nu sunt afişate una după alta, ci din două în două: mai întâi cele impare, apoi cele pare, procedeu tehnic numit „interpolare“.
În schimb, la ecranele de înaltă definiţie, cum le arată şi numele, lucrurile stau cu totul altfel: principala diferenţă este rezoluţia imaginii, dată de numărul de pixeli luminoşi; imaginaţi-vă pixelii ca pătrăţelele unei table de şah imense. Prin comparaţie cu cele 576 de linii ale unui ecran TV „clasic“, un ecran de înaltă definiţie are cel puţin 1280 de linii orizontale şi 720 de „coloane“ verticale (adică o rezoluţie de 1280×720). Rezoluţia unui ecran HD poate urca până la 1920×1080, ceea ce arată destul de clar care este diferenţa de calitate a imaginii – de cel puţin două ori mai clară.
În plus, un avantaj important este faptul că ecranele HD sunt „late“ (raportul lăţime/înălţime este de 16:9), deci mult mai potrivite pentru câmpul vizual uman decât pătrăţoasele televizoare cu tub. Şi, în cele din urmă, unele ecrane HD afişează liniile nu interpolat, din două în două, ci una după alta („progresiv“); astfel, contururile unor obiecte în mişcare sunt mult mai clare.
Cum să-ţi asortezi plasma cu sufrageria
Şi acum, marea întrebare: HD este încă o ţintă îndepărtată pentru România. Nicio ţară europeană nu a făcut încă trecerea integrală la televiziunea digitală de înaltă definiţie. În aceste condiţii, la ce bun un ecran mare, scump şi, dat fiind că multe posturi româneşti încă mai emit un semnal analogic, cam inutil? Ei bine… pentru că, în primul rând, posturile private s-ar putea să nu mai aştepte mult; sau pentru că în anii viitori se vor impune discurile optice de înaltă capacitate, de genul Blu-ray sau HDDVD; cum vă place ideea de a vedea filme pe un televizor cu diagonala de un metru, la cea mai bună calitate posibilă, acasă, în fotoliu?
Dacă vă doriţi un ecran HD, e bine să ştiţi că, în ciuda etichetelor puse de către producători, nu toate sunt capabile de a reda un astfel de semnal video. În mod special, fiţi circumspecţi când vedeţi eticheta „HD Ready“ şi citiţi cu atenţie specificaţiile: uitaţi-vă după ceva de genul „720p“ (ceea ce înseamnă că rezoluţia este de 1280×720, iar imaginea este afişată progresiv) sau „1080i“ (rezoluţie de 1920×1080, interpolat). Iar dacă nu ştiţi ce să alegeţi între un LCD sau o „plasmă“, principalele criterii ar trebui să fie diagonala, preţul şi reputaţia producătorului. Ca ultim avertisment: distanţa minimă de la care puteţi privi la un ecran HD e cam de 2,5 ori diagonala sa (altfel se văd pixelii). Pentru un ecran mamut, de peste un metru, vă trebuie şi o sufragerie măricică…
Philips 42PF9831D
Un adevărat monstru – diagonală de 107 cm şi rezoluţie de 1366×768. Ecranul LCD dispune de tehnologia Ambilight, patentată de Philips, are o luminozitate de 550 cd/m2 şi un contrast de 7.000:1. Are o groază de funcţii şi de conexiuni (inclusiv placă de reţea Ethernet!) şi… cinci difuzoare. Singura problemă: are 62 kg în ambalaj şi 38 kg fără. Preţ: 13.999 de lei
Hitachi L37V01
Un ecran LCD HD cu diagonala de 94 cm şi rezoluţie maximă, 1920×1080 (aşa-numitul „Full HD“). Luminozitatea este de 500 cd/m2, iar contrastul de 800:1. Are mai puţine conexiuni decât concurentul de la Philips, însă are şi dimensiuni ceva mai reduse. Sau puteţi încerca un Hitachi 42PD8600, de 106 cm. Preţ: N/A
LG 42PC1RR
Este un ecran cu plasmă, HD Ready, însă nu Full HD, deoarece, la o diagonală de 107 cm, are o rezoluţie de 1024×768. Este foarte luminos (1200 cd/m2), iar contrastul e la fel de bun – 10.000:1. Avantajul major: are un DVD Recorder încorporat (de 80 GB), şi raportul calitate/preţ extrem de competitiv. Preţ: 4.999 de lei.
