Telekom Austria şi KPN îşi unesc reţelele
Companiile de telefonie Telekom Austria şi KPN, care îl au drept principal acţionar pe mexicanul Carlos Slim, au anunţat marţi că au decis să-şi unească forţele pentru a crea una dintre cele mai mari reţele de fibră optică din Europa.
Graţie acestui parteneriat, cei doi operatori vor putea să ofere companiilor servicii de tip Ethernet, IP VPN şi telefonie IP cu 173 puncte de tip PoP în 35 de ţări. În cadrul acestui parteneriat, Telekom Austria va putea utiliza reţeaua KPN pentru clienţii săi din Europa Occidentală, în timp ce KPN va putea utiliza reţeaua Telekom Austria din Europa Centrală şi de Est.
Acest anunţ este prima dovadă a sinergiilor promise, după ce anul trecut compania America Movil, controlată de magnatul mexican Carlos Slim, a preluat pachete importante de acţiuni la cele două companii europene. În prezent, America Movil deţine 23% din acţiunile Telekom Austria şi 29,77% din acţiunile KPN. Săptămâna trecută, America Movil a făcut o ofertă pentru restul acţiunilor KPN, dând naştere la speculaţii că în perioada următoare ar putea face acelaşi lucru şi pentru Telekom Austria.
Sursa: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





