În România, educația este crucială, indiferent dacă înseamnă facultate post-liceală sau școala profesională, spun specialiștii în resurse umane. Între timp, mulți angajatori au început să-i califice pe absolvenţi la locul de muncă.

Pro Tv dă exemplul unui tânăr care s-a reprofilat după terminarea facultăţii de aeronave la care a intrat cu bursă.  Andrei Costache, DHR Internaţional: Nu era ceva care îmi plăcea și am ales să mă implic într-o organizație de studenți. Am zis: vreau să fiu practic, să mă implic în proiecte și asta am făcut. După care l-am vizitat pe fratele meu în California și cumva mi-a deschis ochii foarte mult”. Andrei a declarat că nimeni nu i-a cerut diploma, indiferent unde a lucrat. A făcut în final studii economice şi după facultate s-a specializat încontinuu. Acum recrutează oameni care conduc companii mari.

Companii multinaţionale mari, precum Google, Ernst&Young, Hilton, Apple sau Starbucks fac angajări în Statele Unite şi în mai multe state europene fără să mai ceară studii universitare în anunţurile publicate, potrivit platformelor specializate. La noi, Codul Muncii nu permite angajarea în funcţii de manageriale decât cu studii superioare.

Radu Manolescu, de la K.M.Trust & Partners: În 90 și ceva la sută dintre cazurile cu care discut spun “am așteptat altceva de la facultate şi am avut cu totul și cu totul altceva. Viața bate filmul. Ca să devină importantă, educaţia clasică, în şcoala, trebuie să se schimbe, spun specialiştii. Specialistul în HR face şi o recomandare: “Profesorul va trebui să-i inspire pe copii să le încurajeze pasiunile, adică rolul este altul, formatul claselor trebuie să fie altul, nu mai e cu bănci din care te ridici până o să spui ceva, acum se lucrează pe grupe, în proiecte, e cu totul și cu totul altceva”.

Potrivit unui raport făcut de organizaţia World Economic Forum, cele mai solicitate abilităţi în 2020, în creştere fata de anul trecut, sunt cele de rezolvare a situaţiilor complexe, de socializare, de gândire analitică şi organizare. Abia apoi urmează aptitudinile tehnice şi fizice. Companiile au început deja să recalifice angajaţii şi să le cultive competenţele sociale, care nu pot fi înlocuite de niciun robot.