Inspirați de modele deja aplicate în state europene precum Franța, Italia sau Austria, decidenții români explorează taxarea veniturilor obținute din publicitate digitală. În acest sens, mai mulți specialiști în economie și fiscalitate au analizat atât implicațiile juridice, cât și impactul financiar al unei asemenea măsuri.

Modele europene pentru taxarea giganților economici

Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, a explicat că în mai multe țări europene funcționează deja o taxă pe serviciile digitale (Digital Services Tax – DST), variind între 3% și 5% din veniturile generate. Franța, Italia, Spania și Austria au aplicat astfel de măsuri, iar Germania analizează taxarea unui nivel mai ridicat, de 10%, justificând această intenție prin faptul că marile platforme online beneficiază de pe urma infrastructurii naționale, în timp ce contribuie foarte puțin la bugetele locale.

„În România piața de publicitate digitală a fost estimată la puțin sub 300 de milioane de Euro anul trecut, și doar o parte e acoperită de giganții vizați de proiectul de taxare, însemnând că un nivel de 3% ar putea aduce venituri sub 10 milioane de Euro chiar și în condițiile unei creșteri a pieței anul acesta”, a estimat Claudiu Cazacu.

Specialistul a subliniat că în Franța estimările sunt de aproximativ 800 de milioane de euro anual, în timp ce în Italia s-au colectat sub 500 de milioane de euro anul trecut. În ceea ce privește România, el a estimat că piața de publicitate digitală s-a ridicat anul trecut la puțin sub 300 de milioane de euro. În aceste condiții, taxarea cu 3% aplicată giganților digitali ar putea aduce la bugetul de stat venituri sub 10 milioane de euro, chiar dacă se ia în calcul o creștere a pieței în anul curent.

„Germania are în plan un nivel de 10% pentru taxarea unor platforme precum Google sau Facebook, argumentând că firmele beneficiază de pe urma infrastructurii locale, au marje ridicate de profit, dar nu plătesc aproape deloc taxe. În Franța a apărut o propunere de a ridica taxa la 5% din veniturile companiilor vizate, neaplicată deocamdată.

În Italia s-au strâns anul trecut mai puțin de 500 de milioane de Euro, în Franța estimările sunt de 800 de milioane de euro”, arată specialistul pentru Gândul.

Gabriel Biriș: „Legislația nu ține pasul cu tehnologia”

Avocatul Gabriel Biriș, expert în fiscalitate, a punctat că legislațiile fiscale naționale sunt în general construite pentru a taxa anumite tipuri de venituri prin reținerea la sursă, însă dezvoltările tehnologice recente au depășit capacitatea cadrului normativ de a le încorpora.

„Toate legislațiile naționale prevăd pentru anumite tipuri de venituri impozite cu reținere la sursă în statul în care este plătitorul. Mă refer aici la impozitele cu reține la sursă pe dobânzi, dividende, redevențe, consultanță, management și altele. Problema este că legislația a rămas mult în urma evoluției tehnologice”, a detaliat Gabriel Biriș.

Acesta a explicat că toate convențiile internaționale de evitare a dublei impuneri, inclusiv cele încheiate de România (aproximativ 90 la număr), se bazează pe modelul OECD și urmăresc să împartă în mod echitabil drepturile de impunere între state.

Cu toate acestea, în cazul serviciilor digitale, veniturile sunt considerate „business profits” și sunt impozitate doar în statul de rezidență al beneficiarului. Astfel, România nu poate, în prezent, să rețină impozit pentru astfel de venituri, din cauza limitărilor impuse de convențiile internaționale.

Prezența fizică locală, foarte importantă

Avocatul a propus ideea introducerii unui „sediu permanent digital”, un concept care ar permite statului român să impoziteze activitatea economică digitală desfășurată pe teritoriul său, chiar dacă firmele nu au o prezență fizică locală.

Acesta a arătat că, din moment ce plățile pentru servicii de publicitate sunt în general deductibile din impozitul pe profit, se creează un dezechilibru în sistemul fiscal național, care ar trebui corectat printr-o formă de taxare echitabilă.

„În general businessurile ocolesc statele din care rezultă dublă impunere. Numai că numai că în toate convențiile debitare a dublei impuneri plățile pentru acest gen de servicii digitale sunt considerate „business profits”, adică profiturile întreprinderii, și sunt impozitate doar în statul în care este primitorul veniturilor.

Deci convențiile de evitare a dublei impuneri nu ne permit în actualul context legislativ să reținem”, a explicat avocatul.

„Noi ar trebui cumva să ne gândim la un fel de „permanent establishement digital”, adică sediu permanent digital, adică, chiar dacă nu ești aici, având o pseudo-bază fixă aici, pentru că au agenți care vând în România.

Este evident că, pentru o echitate fiscală la nivel internațional, statelor care plătesc astfel de venituri ar trebui – având în vedere că, în general, plățile astea sunt B2B (business to business – n.r.) pentru reclamă, pentru că nu plătim că avem cont pe Facebook sau pe Insta, toate plățile astea B2B sunt cheltuieli deductibile, deci practic reduc baza de impunere în statul plătitorilor, în cazul nostru, România – ar trebui să existe o modalitate prin care statele astea să taxeze și ele o parte, să compenseze scăderea asta a bazei de impunere pentru 16% (pe impozit pe profit – n.r.)”, a spus Gabriel Biriș.

Biriș a mai adăugat că o taxă de 10%, așa cum se discută în Germania, ar fi prea mare pentru România, unde impozitul pe profit este de doar 16%. În opinia sa, o taxă de aproximativ 5% ar fi mai justificată, mai ales dacă se ia în calcul că aceste companii digitale au și ele costuri care trebuie recunoscute.

Diferența dintre nivelul de taxare propus în Germania și cel sugerat pentru România se explică și prin diferențele între cotele de impozitare pe profit din cele două țări.

Petrișor Peiu: „O idee greu de pus în aplicare și, poate, exotică”

Pe de altă parte, senatorul AUR Petrișor Peiu, cunoscut pentru activitatea sa ca analist economic, a exprimat rezerve în privința eficienței unei astfel de măsuri. Acesta a catalogat ideea drept o „propunere exotică”, apreciind că este dificil de aplicat în absența cooperării companiilor vizate. Peiu a susținut că, pentru a determina veniturile reale obținute din publicitate digitală în România, este nevoie de transparență din partea acestor giganți, ceea ce, în practică, este puțin probabil.

Senatorul a comparat această taxă cu o „taxă pe viciu”, deoarece consideră că multe dintre serviciile digitale consumate sunt nenecesare, dar atrag interesul masiv al publicului. El a atras atenția că o astfel de inițiativă poate fi percepută ca o încercare de a evita soluțiile fiscale tradiționale și de a căuta metode inedite, dar ineficiente, de a suplimenta bugetul statului.

„Ideea nu este nouă, ea a mai fost încercat în mai multe state. În al doilea rând, trebuie spus că este destul de greu de aplicat, pentru că ar trebui colaborarea acestor companii.

În al treilea rând este ca un fel de taxă pe viciu, pentru că și acesta este un viciu într-un fel, adică este un consum de chestiuni nenecesare. În rest, ce să spun, este în capitolul exotic”, a declarat Petrișor Peiu.

În concluzie, Petrișor Peiu nu crede că propunerea va avea un impact semnificativ sau că va putea fi implementată într-un mod funcțional, considerând-o mai degrabă o soluție de avarie decât una durabilă și coerentă din punct de vedere economic.

„Deci cred că e o propunere oarecum exotică. Nu cred că e genul care să rezolve o astfel de problemă, adică încearcă să evite soluțiile clasice și atunci se învârt în jurul unor chestiuni exotice. Nu, nu văd să funcționeze sau să aibă mare eficiență”, a comentat senatorul AUR.