Departamentul american al Muncii a informat vineri că luna trecută au fost create 287.000 de noi locuri de muncă, fabricile şi retailerii făcând mai multe angajări. Cifrele oficiale sunt peste estimările analiştilor care se aşteptau la 175.000 de noi locuri de muncă. În schimb, Departamentul american al Muncii a revizuit în jos cifrele privind numărul locurilor de muncă create în mai, care au fost cu 27.000 mai puţine decât s-a raportat iniţial, scrie Agerpres. 

Cu toate acestea, rata şomajului în cea mai puternică economie a lumii a crescut de la 4,7% până la 4,9%, deoarece mai mulţi oameni au intrat pe piaţa forţei de muncă. Datele statistice referitoare la numărul de noi locuri de muncă create şi cele referitoare la rata şomajului sunt calculate pe baza a două anchete diferite, una derulată în rândul companiilor şi alta în rândul gospodăriilor, ceea ce explică existenţa unor diferenţe între ele. 

De asemenea, salariul mediu orar, un indicator urmărit cu atenţie de Rezerva Federală a SUA, a înregistrat luna trecută un avans anual de 2,6%, de la 2,5% în mai, potrivit Agerpres. 

În iunie au fost create 14.000 de noi locuri de muncă în industria manufacturieră, 29.900 în sectorul de retail şi 59.000 în industria de divertisment. 

După publicarea acestor date este puţin probabil ca Rezerva Federală (Fed) să decidă majorarea dobânzilor la următoarea sa reuniune de politică monetară. 

Preşedintele Fed, Janet Yellen estimează că economia americană trebuie să creeze aproximativ 100.000 de noi locuri de muncă în fiecare lună pentru a ţine pasul cu creşterea populaţiei apte de muncă. Luna trecută Yellen a declarat că o majorare a dobânzii de politică monetare ar putea fi adoptată în lunile următoare dacă aceste condiţii vor fi îndeplinite.