Insulele Faroe reprezintă o zonă autonomă aflată sub administraţia Danemarcei, situată între Islanda şi Norvegia. În total sunt 18 insule, dintre care 17 locuite. Având origine vulcanică, insulele sunt colţuroase, înălţimea medie fiind de 300m deasupra nivelului mării. Ţărmul totalizează 1.100km şi, indiferent unde te afli, nu ai mai mult de 5 km până la ocean.

În Insulele Faroe, nu există copaci, însă în ultimii ani au început să fie aduşi din Alaska.  De asemenea, este una dintre puţinele naţiuni care nu are un restaurant McDonalds, însă în capitala Torshavn există un restaurant Burger King. Tot aici vei vedea şi singurele semafoare, trei la număr, instalate pe aceeaşi stradă.

Insulele Faroe au câştigat primul meci de fotbal din istorie în 1990 cu Austria, iar rezultatul a fost o petrecere naţională. Majoritatea felurilor tradiţionale faroeze conţin carne de miel sau peşte. Specificul culinar a fost adaptat climatului aspru din arhipelag.

Istorie

Cel mai probabil faroezii sunt descendenţi ai coloniştilor veniţi din partea de vest a Norvegiei la începutul secolului IX. Este posibil ca insulele să fi fost deja populate de călugări irlandezi şi câteva familii, însă acest fapt încă nu a fost confirmat. Creştinismul a fost adoptat prin lege în 999 şi insulele au devent parte a regatului norvegian în 1035.

În 1380, Norvegia şi alte ţări nordice s-au unit, formând Uniunea Kalmar. Apoi danezii au condus insulele, chiar şi după 1814, când Norvegia a fost condusă de Suedia. Monopolul danez asupra comerţului a fost abolit în 1856, fapt ce a dus la o creştere a flotei de pescuit şi la transformarea industriei peştelui în principala sursă de venit. În a doua parte a secolului XIX mişcarea naţionalistă a devenit mai puternică şi s-a întemeiat primul partid politic, în 1906. Britanicii au ocupat insulele în 1940, separându-le de Danemarca, ocupată de germani.

Autonomia a fost acordată de danezi în 1948, moment din care Parlamentul şi Guvernul insulelor au preluat chestiunile domestice – taxe, vama, poşta şi înregistrarea navelor. Ca parte a Regatului Danez, faroezii sunt membri a mai multor organizaţii şi tratate internaţionale, însă nu sunt membri ai Uniunii Europene.

Dacă te afli în Insulele Faroe să nu spui că eşti in Danemarca, deoarece insulele sunt autonome, iar localnicii sunt mândri de patrimoniul lor naţional. Faroezii sunt cunoscuţi pentru poliţetea lor. Cetăţenii români care doresc să călătorească în Groenlanda sau în Insulele Feroe în scop turistic, pentru o perioadă maximă de 90 de zile în decurs de 6 luni, trebuie să prezinte exclusiv paşaportul românesc valabil (intrarea nu se permite pe baza cărţii de identitate româneşti).

Temperatura variaza de la 4°C în ianuarie până la 11°C in iulie şi plouă 280 de zile pe an. Vara este anotimpul cel mai indicat pentru a vizita Insulele Faroe.

Sursa: turistik.ro