"Am primit informaţii neoficiale din partea S&P că rezultatul evaluării ratingurilor va veni în ianuarie. Din discuţiile pe care le-am avut, au lăsat să se înţeleagă acest lucru", a spus unul dintre oficiali. El a arătat că poate vorbi doar despre ţara sa, dar presupune că toate cele 15 state evaluate vor afla decizia în acelaşi timp.

Un oficial din altă ţară din zona euro a spus la rândul său că este probabil ca decizia să aibă loc luna viitoare. S&P a avertizat pe 6 decembrie că va retrograda în bloc ratingurile ţărilor din zona euro, dacă liderii UE nu vor reuşi să hotărască cum să rezolve criza datoriilor, la summitul de pe 9 decembrie.
Deciziile anunţate la summit de liderii europeni au fost primite cu răceală de pieţele financiare.

Un purtător de cuvânt al S&P a refuzat să comenteze.

Pe de altă parte, directorul diviziei S&P pentru instituţii financiare, Scott Bugie, a declarat vineri, într-un interviu pentru Reuters, că împrumuturile de 489 de miliarde de euro acordate de Banca Centrală Europeană (BCE) băncilor europene sunt un semnal pozitiv, dar nu protejează instituţiile de credit de riscul retrogradării ratingurilor, informează mediafax.ro.

Unele dintre cele mai mari bănci din zona euro, între care Deutsche Bank, BNP Paribas, Societe Generale şi UniCredit, au fost puse sub supraveghere de S&P pentru o posibilă retrogradare. Bugie a spus că împrumuturile acordate de BCE nu rezolvă problema majoră a băncilor, respectiv portofoliile mari de obligaţiuni guvernamentale. El a avertizat că 2012 va fi un an turbulent, iar primul trimestru foarte dificil. "Pentru Italia va fi un adevărat test, din cauza ajungerii la maturitate a unor împrumuturi mari", a arătat Bugie.

Şi alte agenţii de rating urmăresc îndeaproape evoluţiile din regiune.
Moody’s a confirmat vineri ratingul triplu "A" al Austriei, dar a avertizat că criza datoriilor pune în pericol calificativele tuturor ţărilor din zona euro. Agenţia a anunţat în această lună că va evalua în primul trimestru ratingurile celor 27 de state din UE. Fitch Ratings a pus sub supraveghere, săptămâna trecută, ratingurile a şase ţări din zona euro, între care Italia şi Spania, pentru o posibilă retrogradare în viitorul apropiat.